FACTORII ECOLOGICI

Factorii abiotici

Mediul este constituit din anumite componente care actio­neaza asupra organismelor,

influentându-le manifestarile vi­tale.

Aceste componente reprezinta factorii de mediu ca, de exemplu, factorii climatici.

 Factorii climatici

a.) Temperatura - este unul dintre factorii ecologici principali cu rol limitativ pentru structura biocenozelor, în sensul ca, în anumite conditii, launele organisme, schimburile metabolice aproape

înceteaza, spre a fi reluate în conditii favorabile de temperatura si umidita­tate. Limitele de toleranta a organismelor vii, privind rezis­tenta la temperatura, este cuprins între -60 (-70°C), la unele specii de pasari si mamifere, pâna la 80-90°C, la unele bacte­rii. Cresterea biomasei si cresterea numerica a speciei este posibila între anumite valori-limita, adica între concentratiaminima si maxima a factorului limitativ la care nu mai este posibila realizarea functiilor vitale. Aceste valori limita sunt denumite valori pessimum. Intre ele se întinde domeniul de toleranta .De mentionat importanta sumei gradelor de temperatura efectiva la insectele daunatoare.

                 In functie de cantitatea de caldura ce ajunge pe Pamânt au fost delimitate 3 climate principale: cald, temperat si rece, precum si o zonalitate latitudinala a vegetatiei;

-   zona padurilor ecuatoriale, a savanelor si a pustiurilor tro­picale, caracteristica zonei calde;

-   zona padurilor cu frunze cazatoare, a padurilor de conifere si a stepelor, raspândite în zona temperata;

-   zona tundrei polare, specifica zonei reci.

De asemenea, regimul termic diferit a mai determinat si o zonalitate altitudinala a vegetatiei, pe etaje. De exemplu, în tara noastra au fost delimitate urmatoarele etaje de vegetatie: etajul

stejarului (gorunului), etajul fagului, etajul molidului, etajul jneapanului si ienuparului pitic si etajul pajistilor alpine.

In functie de cerintele fata de temperatura ale organismelor exista urmatoarea clasificare:

•  EURITERME = organisme ce suporta variatii foarte largi de temperatura. Ex. Passer domesticus (vrabia) care suporta temperaturi ce variaza intre -30 si +37 grade Celsius.
• STENOTERME = organisme ce suporta variatii foarte mici de temperatura. Ex. Larvele de Bombyx mori care se dezvolta între 20 si 23 grade Celsius.
• MEZOTERME = se dezvolta între limite medii de temperatura.

In raport cu reactiile de modificare a temperaturii, animalele se grupeaza în doua mari categorii:

• POIKILOTERME  = temperatura corpului se modifica odata cu variatiile termice ale mediului extern.
• HOMEOTERME = temperatura interna a corpului este constantaindifferent de modificarile mediului ambient (majoritatea pasarilor si mamiferelor)

b.) Lumina - actioneaza ca factor ecologic în ecosisteme, îndeplinind functii informationale si energetice.

Functia informationala se refera în special la regnul animal iar cea energetica este folosita de catre plante, pentru desfasurarea fenomenului de fotosinteza.

In sens ecologic, radiatia solara reprezinta intrarea de energie în fluxul energetic ce strabate ecosistemele.

Comparativ cu ceilalti factori ecologici, lumina este dis­tribuita pe glob mult mai egal.

In cursul evolutiei lor, plantele s-au adaptat sa traias­ca în diferite conditii de lumina. Din acest punct de vedere exista 3 categorii de plante:

-     heliofile, care necesita lumina multa cum ar fi:Agropyron sp., Festuca sp. etc.;

-     sciofile, de umbra, care prefera lumina mai putin intensa, cum sunt: Corydalis sp., Brachypodium silvaticum etc;

-     helio-sciofile, plante heliofile care pot suporta si un oarecare grad de umbra: Cynodon dactylon, Dtgitaria sanguinalis, Galinsoga parviflora, etc.

                In functie de lungimea perioadei de vegetatie avem plante de zi lunga (ex. crinul) si plante de zi scurta (ex. brandusa de toamna, crizantemele).

      Efectul informational cel mai general al luminii, pentru animale, consta în perceperea formelor, culorilor, miscarilor, distantelor, obiectelor înconjuratoare. Pe aceasta baza devine posibila dezvoltarea unei serii întregi de mijloace de aparare sau de atac la diferite animale.

Mimetismul consta în imitarea coloritului, desenului si a formei gene­rale a_.corpului unor animale ce poseda mijloace eficiente de aparare, ace cu venin, muscaturi veninoase, gusturi sau mirosuri neplacute etc.) de catre alte animale care nu poseda asernenea mijloace. De exemplu, o serie întreaga de diptere imita diferite himenoptere. Dusmanii (mai ales pasarile), evitând consumul insectelor bine aparate, evita si imitatorii lor.

Homocromia - consta in asemanarea coloritului general al unui ani­mal cu acela al substratului. Când sta in nemiscare, animalul poate scapa neobservat de dusman sau invers, victima poate sa nu sesizeze prezenta dusmanului.    

Imitatia - se dezvolta pe aceeasi baza, dar de data aceasta este imitat nu numai coloritul general, dar si desenul si adesea forma unor parti ale substratului (frunze, ramuri uscate etc.).

Alternanta zi-noapte si mai ales variatia duratei relative a zilei si a noptii in cursul anului determina reactii complexe atât la plante cât si la animale, reactii care in ansamblu poarta numele de fotoperiodism.

La plante, durata perioadei luminoase a zilei influenteaza numeroase pracese - ca înflorirea, caderea frunzelor, formarea bulbilor, a tubercu­iilor. In functie de durata zilei, unele plante sunt "de zi lunga" altele "de zi scurta". Primele înfloresc primavara si vara (zi lunga), ultimele - toamna.

  c.) Apa

   Pe Pamânt, existenta vietii este indisolubil legata de apa care, dato­rita însusirilor sale fizice si chimice, reprezinta un factor de prim ordin în desfasurarea multor procese biochimice, fiziologice si ecologice esentiale. Aceste însusiri sunt:

Densitatea. Apa are însusirea unica de a realiza densitatea maxima la +4 ^°C, în timp ce gheata are densitatea cu 10% mai mica. Aceste însusiri au consecinte ecologice extrem de importante: gheata pluteste pe apa. Daca ea s-ar lasa pe fundul apei, aceasta ar duce la disparitia vietii bentonice si ar scoate din circuit uriase cantitati de apa care s-ar acumula sub forma de gheata pe fundul bazinelor, nereusind sa se dezghete de la an la an. Densitatea maxima la  +4 ^°C  face ca, pe fundul celor mai adânci bazine, temperatura sa fie în jurul acestei valori, permitând existenta vietii bentonice.

Caldura specifica a apei este mare: pentru încalzirea cu un grad a unui gram de apa este necesara o calorie, ceea ce face ca apa sa se încalzeasca si sa se raceasca incet. Consecintele ecologice ale acestei insusiri sunt foarte importante. Dat fiind ca 2/3 din suprafata Pamântului sunt acoperite cu apa care are si o masa uriasa, ea devine un factor moderator al climei globului, atenuând oscilatiile de temperatura. Din aceeasi cauza în mediul acvatic temperatura are variatii mai moderate decât pe uscat.

Continutul mare în apa a1 organismelor, care la unele specii ajunge la 98% din greutate si în rare cazuri scade sub 50%, atenueaza oscilatiile temperaturii corpului si usureaza procesele de termoreglare.

Conductibilitatea termica a apei este, de asemenea mare. Aceasta explica de ce speciile de origine acvatica nu sunt homeoterme: pierderile de energie necesara mentinerii temperaturii ar fi atât de mari încât completarea lor prin hrana abundenta ar deveni nerentabila.

Puterea de solvire. Apa este un remarcabil solvent: dizolva cel mare mare numar de substante, din toate lichidele cunoscute. De aceea reprezinta pe de o parte un mediu ideal pentru desfasurarea proceselor metabolice.

                Apa ca factor ecologic, prezinta o distributie dife­rita în timp si spatiu ceea ce determina adaptari ale plante­lor si conditioneaza repartitia lor geografica. Principalele surse de apa sunt: ploaia, zapada, roua, ceata si umiditatea relativa a aerului.

Ploaia - reprezinta cea mai importanta sursa de apa si are o mare influenta asupra ecosistemelor prin cantitate, re­partitie, durata si torentialitate.

In tara noastra, în care climatul este în general conti­nental, se înregistreaza un maxim pluviometric la sfârsitul primaverii-începutul verii, când vegetatia este exploziva, dupa care aceasta stagneaza, eventual pâna toamna,când, în unele zone, apare un al doilea maxim pluviometric.

Zapada, apara plantele si solul de temperaturile scazute din timpul iernii iar primavara prin topire îmbiba solul cu apa mentinându-l rece, întârziind intrarea prea rapida a plan­telor în vegetatie fapt ce le-ar expune pericolului înghetu­rilor târzii.

Roua si ceata, pun la dispozitia plantelor cantitati mici de apa si anume cca.10% din precipitatiile anuale insa sunt importante deoarece prezinta ritmicitate.

Umiditatea

Umiditatea aerului este determinata de cantitatea de vapori de apa din atmosfera si reprezinta un factor de mare importanta ecologica. În mod curent se iau în considerare trei cacteristici privind umiditatea atmo­sferica:

a. Umiditatea absoluta - care reprezinta cantitatea de vapori, expri­mata în unitati de masa (de ex. grame) la unitate de volum de aer (de ex. m³) ;

b. Umiditatea relativa, reprezinta raportul dintre cantitatea de vapori existenti la un moment dat în atmosfera si cantitatea maxima de vapori ce ar putea fi continuti în conditiile respective de temperatura si pre­siune. Cu alte cuvinte, umiditatea relativa exprima gradul de saturatie a atmosferei cu vapori de apa si de aceea se exprima în procente fata de saturatie;

c. Deficitul de saturatie este diferenta dintre presiunea maxima a va­porilor în conditiile date de temperatura si presiune si presiunea reala din acel moment. Cu cât aceasta diferenta este mai mare, aerul este mai putin saturat (mai uscat), ceea ce face ca evaporarea sau evapotranspiratia sa fie mai intense. Aceste procese au o puternica influenta asupra productivitatii plantelor. O mare parte a apei absorbita din sol este pierduta prin transpiratie, proces care implica o impor­tanta cheltuiala de energie. La diferite plante s-a putut constata ca pentru 1 000 g apa pierduta prin transpiratie se realizeaza 1,7-6,7 g productie neta (eficienta transpiratiei). La majoritatea plantelor acest parametru are valoarea <2, dar la unele plante bine adaptate la conditii de uscaciune, aceasta valoare se poate ridica la 4 sau chiar mai mult.

Apa sub forma de vapori din atmosfera este strâns legata de temperatura. Astfel, în anii secetosi, efec­tele asupra culturilor agricole sunt mai drastice în Câmpia Româna decât în Dobrogea, unde prezenta marii determina o umiditate relativa sporita.

Apa din sol se poate afla în mai multe stari, care pot avea rol diferit în viata plantelor sau a animalelor din sol.

a. Apa higroscopica este apa absorbita din atmosfera de catre particu­le1e solului. Ea este retinuta cu a mare putere astfel incât, in mod obis­nuit, nu poate fi utilizata de catre plante.

b. Apa capilara este cea care umple spatiul porilor din sol si care se poate deplasa datorita tensiunii superficiale sau a presiunii osmotice. Daca porii sunt foarte mici, puterea de retinere a apei este prea mare spre a putea fi absorbita de plante. Numai apa din spatii capilare mai rnari este utilizabila pentru vegetatie.

c. Apa gravitationala este provenita din precipitatii, umple interstitiile mai rnari ale solului si se scurge sau se infiltreaza datorita fortei de gravitatie.

Dupa exigentele fata de apa, plantele se împart în pa­tru grupe principale:

-  hidrofite (acvatice), caracterizate prin sistem radicular slab dezvoltat, cu toate organele verzi capabile sa. valorifice pentru fotosinteza o cantitate mai redusa de lumina, cu putine tesuturi mecanice: Oryza sativa, Ranunculus aquatilis, Sagittaria sagitifoliaetc.

- higrofite (plante de locuri umede), a caror caractere sunt apropiate de hidrofite si mezofite: Juncus sp..

-      mezofite (plante de locuri cu umiditate moderata), caracteri­zate prin port erect, tesuturi mecanice si conducatoare mai bi­ne dezvoltate. Exemple: Festuca rubra, Phleum pratense,Briza media.

-      xerofite (plante de locuri uscate), se caracterizeaza prin: presiune osmotica mare, sistem radicular foarte bine dezvoltat, la fel si tesuturile mecanice si conducatoare asadar caractere opuse hidrofitelor, exemple: Festuca valesiaca, Quercus pubescens etc. 

   Factorii geografici (orografici)

Acestia au o influenta indirecta asupra ecosistemelor si sunt reprezentati prin:

- panta, influenteaza vegetatia prin modificarea umiditatii, ex­punerea solului la fenomenul de eroziune, etc. Panta determina modul de folosire a terenului si sistemul de cultura. Exemplu: terenul arabil nu este indicat sa se afle pe pante prea încli­nate unde indicate sunt pajistile. Peste o anumita panta nu es­te indicata nici pajistea ci padurea, care ocroteste cel mai bi­ne solul la eroziune. Pajistile de pe pantele prea mari nu sunt indicate sa fie exploatate ca pasune, fiind mai expuse eroziunii. Pe pante mai mari de 20° sunt indicate terase cu vita de vie si pomi fructiferi.

- altitudinea, determina conditii climatice foarte diferite contribuind din plin la diversificarea ecosistemelor. La nive­lul marii este considerata zero si în functie de aceasta se stabileste altitudinea diferitelor puncte geografice. Exista o corelatie între altitudine si temperatura în sensul ca pe ma­sura ce altitudinea creste, temperatura scade. In tara noastra, temperatura scade cu 0,5-0,6°C la fiecare 100 m altitudine. Da­torita microclimatului se pot gasi la altitudini mari vegetatie termofila. datorita rocii care se în­calzeste mai usor si influenteaza vegetatia.

- expozitia, determina valori foarte diferite ale regimului hidric, a expunerii fata de Soare, de vânturi, etc. De exemplu, în zona dealurilor, pe versantii nordici creste o vegetatie mezofila reprezentata prin paduri de stejar sau fag, în timp ce pe versantii sudici creste o vegetatie xerofila, specifica câmpiei.

 Factorii mecanici

-  Miscarea atmosferei (vântul) este determinata de încalzirea inegala a maselor de aer care se deplaseaza din zonele cu presi­une mai mare spre cele cu presiune mai mica. Efectele ecologice ale miscarii maselor de aer sunt însemnate, în sensul ca actio­neaza asupra ecosistemelor atât direct cât si indirect.

Astfel, ca influenta directa, vântul actioneaza asupra temperaturii locale, ridicând-o sau coborând-o. În miscare ae­rul are o intensa activitate de transport. De exemplu, nisipul, praful, cenusa vulcanica etc., pot fi transportate la distante foarte mari si depozitate, realizându-se în unele cazuri adeva­rate remodelari ale reliefului. Tot ca actiune directa o cons­tituie si capacitatea de eroziune a vântului.

Specii de plante si animale s-au adaptat în cursul evolu­tiei lor la actiunea vântului. Astfel, un numar mare de plante utilizeaza forta eoliana pentru reproducere si raspândire în timp ce la unele, tesuturile mecanice au o anumita configuratie ceea ce le confera o rezistenta mai mare iar altele au tulpina libera la interior deci au elasticitate sporita, caracter care, de asemenea, ofera protectia necesara. Plantele anemofile se polenizeaza cu ajutorul vântului si prezinta adaptari care fac posibila realizarea acestui proces: polen uscat, usor, în cantitati foarte mari.

Multe pasari utilizeaza curentii de aer pentru a plana timp îndelungat, ceea ce le permite mari economii de energie si le usureaza zborurile de migratie sau de cautare a hranei.

La multe specii de insecte pentru care antrenarea de catre vânt ar reprezenta un pericol în viata speciei s-au dezvoltat adaptari structurale si comportamentale ce permit evitarea unui asemenea pericol. Astfel, unele insecte insulare, montane, din zonele de coasta, au aripi reduse sau complet atrofiate, si deci nu se ridica de pe sol, astfel ele ar putea fi antrenate de vânt si sortite pieirii.

- Miscarea apei. In miscare, apa transporta substante dizol­vate, diferite corpuri în suspensie sau organisme vii. Cantita­tea de aluviuni transportate de ape este impresionanta.

Curentii descendenti, transporta oxigenul spre straturile profunde ale apelor statatoare dând posibilitate si aici dezvoltarii vietii, iar curentii ascendenti transporta nutrientii de pe fundul apelor spre straturile superficiale, determinând productivitatea zonei respective.

Un alt fenomen de actiune a apei asupra ecosistemelor îl constituie inundatiile care uneori poate avea un caracter catas­trofal conducând în final la perturbarea ecosistemelor.

 Factorii edafici

 Solul, ca mediu în care se acumuleaza apa si elementele nutritive necesare plantelor, are o importanta hotarâtoare în complexul de factori ce definesc biotopul. Bogatia solului în elemente nutritive influenteaza în mod deosebit compozitia floristica a comunitatilor vegetale.

Fertilitatea unui sol nu depinde de bogatia sa în elemen­te minerale disponibile, ci în mai mare masura, de proportia între acestea. Numai astfel se justifica utilizarea îngrasa­mintelor care vin sa echilibreze proportia de substante nu­tritive din sol.

Asa dupa cum este cunoscut, absorbtia elementelor chimi­ce de catre plante este selectiva. De exemplu, planta de po­rumb extrage din sol cantitati mari de azot în timp ce lucer­na foloseste mult potasiu, si mai putin azot pe care si-1 asigura din atmosfera prin fixare cu ajutorul bacterii­lor de tip Rhyzobium.

Între concentratia elementelor din sol si compozitia chi­mica a plantelor pot fi stabilite anumite relatii. In felul acesta se poate calcula "raportul de acumulare" (RA),

RA = continutul din plante/continutul total din sol

Sau indicele puterii de acumulare (IPA)

IPA =  continutul în plante/continutul dintr-un element asimilabil din mediu

In timp ce pe solurile bogate în elemente nutritive ve­geteaza specii eutrofe (folosesc pentru crestere rapida si productie mare, o cantitate importanta de substante minerale) pe cele sarace vegeteaza specii putin pretentioase - oligotrofe (cu crestere lenta si productie mica).

Factorii biotici 

 Sub denumirea de factori biotici sunt cuprin­se interactiunile (relatiile) care se manifesta între diverse organisme ce populeaza un biotop si au implicatii profunde în constitu­irea si evolutia ecosistemelor.

Aceste relatii (coactii) sunt de doua tipuri:

-     homotipice (intraspecifice), care se realizeaza între indivizi apar­tinând aceleiasi specii;

-     heterotipice (interspecifice), care se produc între indivizi din spe­cii diferite.

 Relatii homotipice. Se realizeaza în interiorul speciei. Principalele tipuri de coactii homotipice se refera la efectul de grup si efectul de masa.

 Efectul de grup, semnifica necesitatea existentei unui nu­mar minim de indivizi pentru asigurarea mentinerii speciei în biocenoza. Acest efect are consecinte pozitive asupra dezvol­tarii populatiilor si coasta în modificari ce apar atunci când mai multi indivizi duc o viata comuna, permitând, de exemplu, persistenta unor colonii, reproducerea sau apararea de atacul animalelor salbatice, etc.

Efectul de masa, se refera la biomasa totala care se rea­lizeaza pe un anumit teritoriu. Acesta se manifesta când mediul este suprapopulat si consta în autolimitarea numerica, ca ata­re are efecte negative asupra populatiilor de vietuitoare. Exemplu: când în faina în care traieste coleopterul Tribolium confusum numarul de indivizi este prea mare, femelele îsi pierd fecunditatea, o parte din larve sunt mâncate de parintii lor, iar indivizii ramasi secreta diferite substante care inhiba procesul de reproducere.

Relatii heterotipice.

  Acestea se realizeaza, dupa cum s-a aratat, între indivizii apartinând la specii diferite.  Acest tip de relatii formeaza una dintre cele mai importante caracteristici ale biocenozei

Între indivizii a doua specii diferite se stabilesc o serie de relatii interspecifice sau coactii, care pot fi exprimate matematic astfel:

efect neutru = 0

efect pozitiv = +

efect negativ = -

1. Independenta sau neutralismul (0 0) - este atunci când cele doua specii vietuiesc independent; ele n-au nici o influenta una asupra celeilalte. Ex. : veverita - coleoptere

2.  Competitia interspecifica (- -), este un tip de coactie de­favorabila ambelor specii. De regula, competitia interspecifica apare si se manifesta ca urmare a utilizarii de catre doua sau mai multe specii a acelorasi resurse ale biotopului. Cu cât speciile sunt mai apropiate în ce priveste " cerintele" lor fata de factorii de mediu, cu atât competitia interapecifica este mai pronuntata.

3. Mutualism (+ +). In acest caz ambele populatii sunt influentate pozitiv, deci profita de pe urma convietuirii si sunt obligatoriudependente una de alta. Mutualismul este foarte raspândit în natura. Practic, se pare ca cele mai multe specii se afla in relatii de mutualism cu câte una sau mai multe specii. Exemple: bacteriile fixatoare de azot (Rhizobium) convietuiesc obligatoriu cu plante leguminoase. Lichenii reprezinta rezultatul convietuirii obligatorii dintre alge, ciuperci si (in unele cazuri) bacterii.

Convietuirea dintre ciuperci si arborii de padure (micorize) este esen­tiala pentru dezvoltarea arborilor. In aceasta convietuire structura rada­cinilor este modificata, iar complexul , radacina-ciuperca se arata a fi mai eficient în absorbtia sarurilor minerale din sol. Ciuperca utilizeaza hi­drati de carbon si substante de crestere produse de arbori.

4.) Amensalism sau antibioza (- 0). Relatia nu este obligatorie pentru nici unul din componenti. Dar când se produce interactiunea, ea consta in faptul ca un component (amensalul) este inhibat in cresterea sau dezvoltarea sa de catre unele produse elaborate de partener. Multe substante eliminate de bacterii, de alge, de plante superioare sau chiar de animale au efect inhibitor asupra dezvoltarii indivizilor apartinând altor specii. Antibioticele produse de bacterii sau ciuperci au aceste efecte.

Atunci când aceasta coactie se manifesta între plante poar­ta denumirea de alelopatie. Alelopatia poate fi definita ca influenta chimica re­ciproca dintre organisme în natura, ce se realizeaza datorita eliminarii în mediu de catre un organism donator (emitator) a unor produse metabolice care se raspândesc apoi în spatiu si sunt interceptate de catre organismele receptoare.

Fenomenul alelopatic îsi are, prin urmare, originea în totalitatea proceselor biochimice si fiziologice care au loc în ecosistem. Modalitatile precise de desfasurare a procese­lor alelopatice, în cea mai mare parte, nu sunt înca bine cu­noscute. Din aceasta cauza nu se cunosc prea bine nici moda­litatile prin care s-ar putea influenta constituirea unui "me­diu chimic" specific, favorabil uneia sau alteia dintre fitocenoze. Se cunosc ceva mai bine doar unele fenomene izolate, cum ar fi fenomenul de "oboseala a solului", care apare în urma monoculturii îndelungate a unor specii de leguminoase (fenomen care, cel putin partial, este posibil de natura alelopatica).

5.) Parazitism (+ -) Relatia este obligatorie si implica un efect pozitiv pentru parazit si un efect negativ, inhibitor, pentru gazda.Parazitii traiesc la suprafata sau cel mai frecvent în interiorul pradei unde consuma materie vie sau produse meta­bolice. In raporturi de parazitism cu plantele autotrofe, pot intra animalele, plantele heterotrofe (Cuscuta, Orobanche) sau microorganismele.

6.) Pradatorism (+ -). Ca si în cazul parazitismului, relatia este obligato­rie si pozitiva pentru pradator si negativa, inhibitoare, pentru prada. Spre deosebire de parazitism în care, în mod obisnuit, individul parazit nu-si omoara gazda, deoarece ar duce la moartea parazitului, rapitorul de obicei isi omoara prada.    

Pentru agricutura sunt foarte importanti parazitii si pradatorii naturali pentru reducerea pagubelor produse de actiunea insectelor fitofage