CLASIFICAREA STADIALĂ A CANCERULUI COLULUI UTERIN

Clasificarea stadială a cancerului serveşte la atingerea următoarelor obiective:

- indicator asupra prognosticului

- elaborarea planului de tratament

- evaluarea rezultatelor tratamentului

- schimburi de informaţii între centrele de tratament

- cercetare ştiinţifică

A fost introdusă în 1929 de Organizaţia Sănătăţii a Ligii Naţiunilor Unite ca primă variantă a stadializării pentru cancerul colului uterin, fiind în permanenţă modificată şi îmbunătăţită.

Aplicarea oricărui sistem de stadializare trebuie să ţină seamă de două elemente:

- stadializarea să se realizeze înaintea începerii tratamentului

- în caz de ezitare între două stadii, se alege întotdeauna stadiul cel mai puţin avansat, penrtu a nu se mări nejustificat cifra vindecării în stadiile avansate. [1]

Principalele sisteme de stadializare în cancerul colului uterin sunt:

- stadializarea FIGO – elaborată de Federaţia Internaţională de Ginecologie  şi Obstretică, care se limitează doar la categoria de T, facând abstracţie de starea ganglionilor limfatici.

- sistemul de stadializare MD Anderson ce include evaluări ale volumului tumoral

- sistemul de stadializare TNM aparţinând UICC (Uniunea Internaţională contra Cancerului)- cel mai complex, ţinând cont şi de stadiul ganglionilor lmfatici şi a metastazelor la distanţă

- sistemul de stadializare propus de “American Joint Committee on Cancer”- care reprezintă un sistem de clasificare patologică

Sistemul de stadializare FIGO

Sistemul FIGO, considerat cel mai acceptat sistem de stadializare pentru carcinoamele colului uterin, introdus în 1929, a fost modificat  în 1937 prin adăugarea unor noi reguli de stadializare, cu descrierile de bază ale stadiilor I-IV, unde examinarea pelvisului şi evaluarea clinică au rămas similare celor utilizate în prezent.

Dacă în 1950 invazia la corpul uterin a fost îndepărtată din categoria criteriilor de clasificare a stadiului II şi s-a introdus stadiul O ca o categorie specială pentru “maladia prenazivă ”, în 1962 a fost definit stadiul IA pentru includerea leziunilor cu invazie stromală precoce (carcinom preclinic). De atunci definirea stadiului IA a fost modificată de 3 ori. În 1972 a fost subdivizat în substadiile IA₁ (invazie stromală precoce) şi IA₂ (cancer ocult). Doi ani mai târziu leziunile oculte au fost mutate în stadiul IB, etichetat ca “IB ocult”. În 1985 stadiului IA₁ a fost redefinit, subîmpărţind maladia microinvazivă în termenii extinderii leziunii în stadiile IA₂ şi IA₁, iar la notarea de IB ocult s-a renunţat. În 1994 această definiţie a fost din nou modificată şi pentru prima dată în stadiul IB tumoarea a fost subdivizată în funcţie de diametrul ei.

În 1971 definirea stadiului IIIB a fost extinsă, incluzânu-se tumorile care produc hidronefroză, chiar dacă nu există semnele clinice ale invaziei peretelui pelvic, iar urografia a fost adăugată seriilor de investigaţii folosite pentru definirea stadializării.

Stadializarea FIGO pentru carcinomul colului uterin din anul 1994 [2]

ST.O: carcinomul in situ: carcinomul intraepitelial: cazurile cu St O nu trebuiesc incluse în nici o statistică terapeutică pentru carcinomul invaziv

ST.I: carcinomul este strict delimitat la cervix (Extensia la corp nu  este considerată)

ST. IA: cancerul invaziv identificat numai microscopic. Toate leziunile grosiere chiar cu invazie superficială sunt ST. IB. Invazia se delimitează prin invazia stromală măsurată cu maximum 5mm în adâncime şi nu mai late de 7mm. (Adâncimea invaziei nu trebuie să fie mai mare de 5mm, măsurată de la baza epiteliului, spre suprafaţa grandulară, unde este originea. Implicarea spaţiilor vasculare, fie venoase sau limfatice nu trebuie să modifice stadializarea)

ST. IA₁ – invazia măsurată în stromă să nu fie mai mare de 3mm în adâncime şi nu mai lată de 7mm

ST. IA₂ – invazia măsurată în stromă mai mare de 3mm, dar nu mai mare de 5mm în adâncime şi nu mai lată de 7mm

ST. IB: leziune clinică evidentă a cervixului sau leziune preclinică mai mare de IA

ST. IB₁ – leziune clinică nu mai mare de 4 cm în diamertru

ST. IB₂ – leziune clincă mai mare de 4 cm în diametru

ST. II – carcinom extins dincolo de cervix, dar care nu s-a extins înspre peretele pelvin; carcinomul cuprinde vaginul, dar nu mai departe de treimea inferioară

ST. IIA – fără invazia evidentă a parametrelor

ST. IIB – invazia evidentă a parametrelor;

ST.III –  carcinomul s-a extins spre peretele pelvin. La examinarea rectală nu există spaţiu între tumoră şi peretele pelvin; tumora cuprinde treimea inferioară a vaginului; toate cazurile cu hidronefroză sau rinichi nonfuncţionali trebuie incluse, cu excepţia celor datorate altor cause.

ST. IIIA – fără extensie spre peretele pelvin.

ST. IIIB- extensie spre peretele pelvin sau hidronefroză sau rinichi nonfuncţionali

ST. IV – carcinomul extins dincolo de peretele pelvin sau cu invazia clinică a mucoasei vezicii urinare sau a rectului

ST. IVA – migrarea spre organele adiacente

ST. IVB – migrarea spre organele aflate la distanţă

Preznţa numeroaselor modificări în definirea stadiilor, deşi a îmbunătăţit definirea diferitelor stadii, a făcut dificilă posibilitatea de a compara evoluţia şi tratamentul pacientelor stadializate şi tratate în perioade diferite.

Stadializarea FIGO se bazează pe examinarea clinică atentă  (examinarea sub anestezie este de dorit, dar nu este obligatorie). Regulile pentru stadializarea clinică statutează ca necesare: inspecţia, palparea, colposcopia, curetaj bioptic endocervical, histeroscopia, cistoscopia, proctoscopia, urografia intravenoasă şi examinarea radiologică a plămânului şi scheletului. Invazia rectului şi a vezicii urinare trebuie confirmată prin biopsie. Edemul bulos sau celulele maligne în citologia lichidului de spălare al vezicii urinare nu sunt suficiente pentru a diagnostica invazia vezicii. Examenele paraclinice ca limfangiografia, laparoscopia, CT şi MRI sunt importante pentru planul de tratament, dar datorită faptului ca acestea nu sunt întotdeauna posibil de efectuat şi că rezultatele lor sunt variabile, acestea nu sunt de bază pentru stadializarea clinică FIGO.

FIGO statutează că stadializarea trebuie efectuată înaintea oricărui tratament şi că odată efectuată stadializarea aceasta nu mai poate fi schimbată. Atunci când există dubii asupra stadiului, acesta trebuie atribuit stadiului celui mai puţin avansat (mai mic). Stadializarea FIGO statuează că fixarea parametrelor prin îndurarea redusă la peretele pelvin, dar nu nodulară, trebuie atribuită ST. IIB şi un caz poate fi clasificat ca ST. III, numai dacă parametrul este nodular sau creştrerea tumorii prin ea însăşi se extinde la peretele pelvin.

Sistemul de stadializare MD Anderson

A fost conceput în jurul anilor 1950 incluzând evaluări ale volumului tumoral. În acest sistem, leziunile endocervicale voluminoase “bulky” cu diametrul mai mare sau egal cu 6 cm, sunt incluse în stadiul special IIB (“IIB barrel”), chiar şi în situaţia în care leziunea e limitată la col şi vaginul superior. Acest sistem reflectă importanţa volumului tumoral prin diferenţierea leziuniilor stadiului IIB care invadează parametrul median sau lateral şi prin separarea leziunii IIIB în leziuni ce invadează unul sau ambii pereţi pelvini. Doar aproximativ 5% din leziunile ST. III MD Anderson pot intra în categoria IIIA FIGO. Deşi mărimea tumorii este corelată cu rata de supravieţuire într-un studiu recent efectuat la Universitatea MD Anderson din Texas, legat de stadiile FIGO I, IIA, şi IIB pentru leziunile endocervicale (toate considerate ST.IIB MD Anderson) nu a fost găsită nici o corelaţie între ST. FIGO şi supravieţuire. [3]

În ceea ce priveşte supravieţuirea pacientelor cu ST. IIIA şi IIIB FIGO nu sunt supravieţuiri semnificative.

Sistemul de stadializare propus de “American Joint Committee on Cancer”

Este un sistem de stadializare patologică, care se referă la stadializarea pacientelor tratate chirurgical, şi nu poate fi utilizat pentru stadializarea unor paciente tratate prin altă metodă, ex radioterapie. Acest sistem exclude posibilitatea de comparare a rezultatelor altor studii unde s-a folosit stadializarea FIGO.

Începând din 1970 s-au efectuat studii clinice care au încercat să coreleze prin disecţia transperitoneală a ganglionilor afectaţi efectele radioterapiei şi complicaţiile acesteia asupra vezicii urinare atunci când se iradiază pe câmpuri întinse. [4, 5] Recent a fost recomandată disecţia extraperitoneală, prin folosirea disecţiei laparoscopice pentru a evalua stadiul ganglionilor regionali, tehnica care reduce complicaţiile la nivelul vezicii urinare cu 5%. Metoda reduce durata spitalizării, dar nu a determinat încă rata complicaţiilor tratamentului radiologic ce urmează laparoscopiei.

Deşi indicaţia stadializării chirurgicale este controversată, posibilitatea extinderii câmpului de iradiere pentru pacientele cu invazie ganglionară este discutată şi agreată. Această stadializare este agreată şi pentru pacientele cu ganglionii pelvini pozitivi radiologic, care au şanse mai mari pentru metastazele oculte. Anumiţi autori recomandă chiar biopsia prescalenică la pacientele cu ganglionii paraaortici pozitivi sau cele cu recurenţă centrală în vederea considerării acestora pentru exenteraţia pelvină. Incidenţa metastazelor supraclaviculare variază între 5-20% pentru pacientele cu ganglioni limfatici paraaorici pozitivi. [6, 7]

Sistemul de stadializare TNM al UICC

Între anii 1943-1952 Pierre Denoix a eleborat una din primele clasificări TNM. În anul 1979 a fost elaborat sistemul de stadializare TNM de către Uniunea Internaţională Contra Cancerului (UICC), care ulterior a suferit mai multe modificări.

Ultima ediţie a stadializării TNM, ediţia a cincea apărută în 1997, aduce puţine modificări în comparaţie cu a patra ediţie.

În ceea ce priveţte modificările făcute de FIGO pentru cancerul de col uterin şi vagin au fost adoptate şi de TNM în dorinţa de păstra o clasificare identică.

De asemenea criteriile, notaţiile şi gruparea pe stadii sunt identice cu cele din clasificarea publicată de “American Joint Committee on Cancer”, în dorinţa de a reflecta eforturile comune de colaborare făcute de toate comitetele naţionale TNM pentru a reflecta aceiaşi realitate.

Sistemul de clasificare TNM este un sistem dual care expune o clasifiacare clinică (preterapeutică) şi una patologică (histopatologică postchirurgicală), fiecare dintre cele două metode bazându-se pe reguli diferite de clasificare.

Clasificarea clinică sau preterapeutică, notată cu cTNM, se bazează pe rezultatele obţinute înaintea tratamentului şi a următoarelor examinări: fizice, imagistice, endoscopie, biopsie, explorare chirurgicală şi alte examinări clinice relevante.

Clasificarea patologică (clasificarea histopatologică postchirurgicală), notată pTNM, se bazează pe rezultatele obţinute înaintea tratamentului, suplimentate sau modificate de alte rezulate obţinute din examinarea chirurgicală sau patologică. Evaluarea patologică a tumorii primare (pT) presupune rezecţia tumorii primare sau o biopsie adecvată pentru a evalua categoria cea mai înaltă de pT. Evaluarea patologică a ganglionilor limfatici regionali (pN) presupune îndepărtarea ganglionilor adecvaţi, absenţa metastazelor în ganglionii limfatici regionali (pN_o) şi evaluarea lor patologică pentru a determina categoria cea mai înaltă de pN. Evaluarea patologică a metastazelor la distanţă (pM) presupune o examinare microscopică.

Faptul că stadializarea TNM a fost acceptată de Federaţia Internaţională de Ginecologie şi Obstretică (FIGO) şi categoriile de TNM au fost definite astfel ca ele să corespundă stadililor FIGO, iar anumite amendamente au fost realizte în colaborare cu FIGO, a permis ca aceasta să fie utilizată de peste 50 ani, iar în prezent să aibă aprobarea FIGO, UICC şi a comitetelor naţionale TNM, inclusiv AJCC.

În stadializarea cancerului colului uterin (ICDO - C53) definirea categoriei T şi M corespund stadializării FIGO. Ambele sisteme sunt incluse pentru comparaţie.

Regulile de clasificare se aplică numai carcinoamelor, care histopatologic trebuie să confirme boala.

Procedurile pentru clasificare TNM sunt:

- categoria T- examen fizic, cistoscopia (care nu este necesară pentru categoria TIS) şi imagistic, inclusiv urografia

- categoria N – examen fizic şi imagistic, inclusiv urografia şi limfografia

- categoria M – examen fizic şi imagistic

Subdiviziunile anatomice:

1.     Endocervix (C53.0)

2.     Exocervix (C53.0)

Reguli de stadializare ale ganglionilor limfatici:

Ganglionii limfatici regionali sunt: paracervical, parametrial, hipogastrici (iliac intern, obturator), iliac comun şi extern, presacral, laterosacral.

Clasificarea TNM [8]

T = tumoră primară

Categoria T	Stadiu FIGO	Descriere
Tx		Tumora primară  nu poate fi evaluată
T0		Nu se evidenţiează tumora primară
Tis	0	Carcinom  in situ (carcinom preinvaziv)
T1	I	Carcinom cervical limitat la uter (extensia la corp nu se consideră)
T1a	IA	Carcinomul invaziv diagnosticat numai prin microscopie; toate leziunile vizibile microscopic, chiar cu invazie superficială, sunt T1b/ st.IB
T1ai	IA1	Invazie stromală nu mai mare de 3 mm în adâncime şi 7 mm sau mai puţin în întindere orizontală
T1a2	IA2	Invazie stromală mai mare de 3 mm şi nu mai mare de 5 mm cu întindere orizontală de 7 mm sau mai mică.
Notă: Invazia în adâncime nu trebuie să fie mai mare de 5 mm luată de la baza epiteliului, fie de suprafaţă sau glandular. Adâncimea invaziei este definită prin măsurarea tumorii de la jocţiunea epitelial-stromală cea mai apropiată la cel mai adânc punct al invaziei; invazia (afectarea spaţiilor vasculare venoase sau limfatice nu schimbă clasificarea)
T1b	IB	Leziune clinică vizibilă la nivelul colului uterin sau leziune  microscopică > T1a2/IA2
T1b1	IB1	Leziune clinică vizibilă de 4 cm sau mai mică în diametrul cel mai mare
T1b2	IB2	Leziune clinică vizibilă mai mare de 4 cm în diametrul cel mai mare
T2	II	Tumoră ce se întinde dincolo de uter, dar nu la peretele pelvin sau nu coboară la 1/3 inferioară a vaginului
T2a	IIA	Fără invazia parametrelor
T2b	IIB	Cu invazia parametrelor
T3	III	Tumoră extinsă la pertele pelvin şi/sau cuprinde 1/3 inferioară a vaginului şi/sau cauză de hidronefroză sau rinichi nefuncţional
T3a	IIIA	Tumoră ce invadează 1/3  inferioară a vaginului fără extensie a peretelui pelvin
T3b	IIIB	Tumoră extinsă la peretele pelvin şi/sau cauză de hidronefroză sau rinichi nonfuncţional
Tb	IVA	Tumoră ce invadează mucoasa vezicii sau a rectului şi/sau  e extinsă dincolo de pelvis
NOTA: prezenţa edemului bulos nu este suficientă pentru a clasifica o tumoră ca T4
M1	IV	Metastază la distanţă

N = ganglioni limfatici regionali

Nx	Ganglionii limfatici regionali nu pot fi evaluaţi
N0	Fără metastaze în ganglionii limfatici regionali
N1	Mestataze în ganglionii limfatici regionali

M = metastaze la distanţă

Mx	Metastazele la distanţă nu pot fi evaluate
M0	Fără metastaze la distanţă
Mi	Metastaze la distanţă
Conotaţii: pulmonar = PUL, osos = OSS, hepatic = HEP, creier = BRA, ggl.limfatici = LYM, piele = SKY, altele = OTH, măduva osoasă = MAR, pleură = PLE, peritoneu = PER, glande suprarenale = ADR

pTNM = clasificare patologică

Categoriile pT, pN şi pM corespund categoriilor T,N şi M. PN0 – examinarea histologică a limfadenectomiei pelvine include în mod ordinar 10 sau mai mulţi ganglioni

G = grading-ul HP

Gx	Gradul de diferenţiere nu poate fi evaluat
G1	Grad bine diferenţiat
G2	Grad moderat diferenţiat
G3	Grad slab diferenţiat
G4	Grad nediferenţiat

Gruparea stadială

Stadiul 0	Tis	N0	M0
Stadiul IA	T1a	N0	M0
Stadiul IA1	T1a1	N0	M0
Stadiul IA2	T1a2	N0	M0
Stadiul IB	T1b	N0	M0
Stadiul IB1	T1b1	N0	M0
Stadiul IB2	T1b2	N0	M0
Stadiul IIA	T2a	N0	M0
Stadiul IIB	T2b	N0	M0

Stadiul IIIA	T3a	N0	M0
Stadiul IIIB	T1 T2 T3a T3b	N1 N1 N1 Orice N	M0 M0 M0 M0
Stadiul IVA	T4	Orice N	M0
Stadiul IVB	Orice T	Orice N	M1

Clasificarea R

         Absenţa sau prezenţa tumorii reziduale după tratament poate fi notată cu simbolul R. Această notaţie se aplică tuturor tumorilor ginecologice.

Rx - nu se poate preciza prezenţa tumorii reziduale

R0 - fără tumoră reziduală

R1 - tumoră reziduală microscopică

R2 - tumoră reziduală macroscopică

         Se definesc categoriile şi mijloacele imagistice care presupun tehnică de înaltă performanţă ca de exemplu TC, MRI, PET (tomografie cu emisie de pozitroni) sau CAT (tomografie computerizată axială). Acestea se pot folosi în anumite situaţii, cum ar fi:

-         tumoră primară mai mare de 3 cm;

-         creşterea exofitică sau infiltrativă;

-         evaluarea invaziei paracervicale, rectale, vezicale şi a peretelui pelvin;

-         masă pelvină concomitentă;

-         pacientă însărcinată (MRI)

-         plan de tratament radiologic

-         vizualizarea ganglionilor limfatici metastazaţi de dimensiuni foarte mici (PET)

În cazul pacientelor cu cancer de col uterin, MRI este considerată cea mai sigură metodă de stadializare şi de realizare a planului de tratament.

În studii comparative acurateţea stadializării cu MRI a fost de 83% în comparaţie cu TC 63% şi stadializare clinică 70%. [9]

MRI poate identifica cu acurateţe invazia stromală (st. IB), prezenţa extensiei parametriale (IIB), invazia vaginului sau a peretelui pelvin (st. IIA şi III), invazia vezicii sau a rectului (st IV). [10] Importantă este decelarea invaziei în parametre având în vedere că aceste pacientele nu pot fi operate. MRI oferă posibilitatea stabilirii invaziei. [11]

MRI permite diagnosticul diferenţial între tumora recurentă şi fibroza radică, dacă diagnosticul se realizează la mai mult de 12 luni de la tratament. Aceasta metoda scade numărul procedurilor folosite pentru stadializare, inclusiv a celor invazive, iar raportul cost/beneficiu este favorabil. [12]

Factori de prognostic

Deşi ratele de supravieţuire sunt corelate cu stadiul clinic, totuşi prognoza bolii este dată şi de o serie de alţi facori care nu sunt incluşi în stadializare.

Diametrul tumorii este strâns corelat cu prognosticul bolii mai ales pentru pacientele tratate radiologic sau chirurgical. Din această cauză FIGO şi UICC au modificat categoria T1 sau ST. I, încercând să le subdivizeze în funcţie de diametrul tumorii. [13]

Pentru pacienţii cu boală avansată -“bulk tumor”- prezenţa invaziei mediane versus laterală a parametrelor în ST. IIB sau prezenţa unilaterală versus billaterală a parametrelor sau a peretelui pelvin a fost corelată cu supravieţuirea. [14] Alti autori care au arătat că puterea predictvă a stadiului diminuă sau se pierde când comparaţia e corectată pentru diferenţele în legătură cu diametrul clinic al tumorii. [15]

Likewise şi Ivone au observat existenţa unei corelaţii între incidenţa extensiei la parametre şi metastazele pelvine şi inconcordanţă cu adâncimea invaziei stromale în ST.IB, IIB. [16]

 Metastazele în ganglionii limfatici reprezintă un alt factor predictiv important. Ratele de supravieţuire variază cu numărul ganglionilor limfatici invadaţi. Asfel pentru pacientele aflate în stadiul IB tratate cu histerectomie radicală, supravieţuirea variază de la 85- 95%, pentru cele fără invazie ganglionară la 45- 55% pentru cele cu metastaze în ganglionii limfatici regionali. [17, 18, 19]

Morito şi Ivone arată că există o corelaţie între supravieţuire şi mărimea ganglionilor invadaţi, iar alţii între numărul ganglionilor invadaţi şi supravieţuire. [20]

S-a observat o corelaţie între ratele de supravieţuire şi mărimea câmpului de iradiere pentru pacientele cu invazie ganglionară tratată radiologic, care variază între 10 şi 50%, în funcţie de extensia ganglionilor şi invazia ganglionilor paraaortici. [21]

Scăderea ratelor de supravieţuire la 5 ani a fost asociată cu creşterea numărului ganglionilor pelvini pozitivi: 62% pentru un ganglion, 36% pentru doi ganglioni, 20% pentru trei sau patru ganglioni şi fănă supravieţuire pentru mai mult de cinci ganglioni. [22]

Invazia spaţiilor limfovasculare (LVSI) pentru pacientele tratate cu histerectomie a fost asociată cu prognosticul nefavorabil, la fel ca şi invazia stromală profundă (mai mare sau egală cu 10 mm sau mai mare de 70%) şi extensia la parametre.

Toţi aceşti factori de histoprognostic au fost evaluaţi de mai multe studii. Roman T. şi colaboratorii au raportat o corelaţie între cantitatea de invazie LVSI (procentul secţiunilor histopatologice ce conţin LVSI ) şi incidenţa invaziei ganglionare. [23]

Kamiz C. arată într-un articol că un răspuns stromal inflamator puternic poate să aibă valoare predictivă puternică pentru o bună supravieţuire. [24]

Invazia la nivelul corpului uterin este asociată cu o creştere a ratelor de metastazare la distanţă pentru pacientele tratate radiologic sau chirurgical.

Forma histologică pare să aibă de asemenea valoare predictvă atât în ceea ce priveşte supravieţuirea cât şi evoluţia. Chiar dacă unii autori au observat că nu există diferenţe semnificative în această privinţă între adenocarcinom şi carcinomul epidermoid, alti investigatori au ajuns la altă concluzie, arătând că pacienţii cu adenocarcinom tratat chirurgical au rate de recidivă foarte crescute şi rate de supravieţuire foarte scăzute. [25, 26]

Într-un studiu pe 1767 paciente cu ST. IB FIGO, făcut de Eifel şi Coleb se raportează o corelaţie puternică între forma histologică şi supravieţuire. Riscul de deces este mai mare pentru pacienţii cu adenocarcinom, la fel ca şi capacitatea de a determina metastaze la distanţă. [27]

Dacă răspunsul local pelvin este similar pentru cele două forme histologice, probabilitatea de a face metastaze la distanţă este mai mare pentru cele cu adenocarcinom. În ceea ce priveşte corelaţia dintre gradul histologic şi evoluţia clinică, aceasta este evidentă pentru adenocarcinom şi încă disputată pentru carcinomul scuamos.

În 1986 Bush R. precum şi alte câteva studii au prezentat existenţa unei relaţii de cauzalitate directă între nivelul de hemoglobină şi prognostic la pacientele cu boală avansată. Anemia ar juca un rol de cauzalitate în recurenţa pelvină conform unui studiu mic randomizat condus de Princess Margaret Hospital. În acest studiu toate pacientele au fost menţinute la un nivel de cel puţin 10g %, fiind randomizate - în sensul că la un grup s-au efectuat transfuzii, menţinându-se nivelul de cel puţin 12g %.

Recurenţa locoregională a fost măsurată în ambele braţe şi în braţul de control recurenţa a fost semnificativ crescută în comparaţie cu cele transfuzate. [28, 29] Alte studii nu au confirmat aceste rezultate, iar anumiţi investigatori au corelat nivelul scăzut al oxigenului intratumoral cu rata crescută a metastazelor ganglionilor şi supravieţuirea scăzută. [30]

Concentraţia serică a antigenului specific al carcinomului scuamos pare să fie corelată cu stadiul, mărimea tumorii şi prezenţa metastazelor ganglionare limfatice. Majoritatea investigatorilor nu apreciază valoarea predictivă a acestui test. [31, 32]

Vârsta pare să influenţeze prognosticul bolii. Anumiţi investigatori arată o scădere a supravieţuirii pentru pacientele mai tinere de 35-40 ani, care au o frecvenţă mai ridicată a tumorilor slab sau nedeiferenţiate. [33]

Cu toate acestea două studii europene au publicat o îmbunătăţire a consecinţelor în corelaţie cu vârsta. [34]

Flow-citometria şi fracţia de creştere

Corelarea prognosticului bolii cu distribuţia tumorilor poliploide sau aneuploide a făcut obiectul a numeroase studii. Unii autori nu observă nici o corelaţie semnificativă între rata recurenţelor şi di sau aneuploidia, pe când alte studii observă un prognostic mai puţin favorabil pentru tumorile cu conţinut AND diploid ori tetraploid în comparaţie cu cele nondiploid sau nontetraploid atunci când sunt corelate cu vârsta (sub 51 ani) şi gradul de diferenţiere al tumorilor, dar aceste diferenţe nu sunt semnificative statistic. [35]

Strang şi colaboratorii observă o creştere a frecvenţei recidivelor pentru tumorile la care proporţia de celule în faza S este mai mare de 20%. [36]

Oncogene

Supraexpresia oncogenei HER2/neu în cancerele scuamoase ale tractului genital inferior este rară, dar atunci când există este asociată cu un comportament biologic agresiv. [37]

Alţi factori biologici ce au fost investigaţi, sunt citologia peritoneală, numărătoarea trombocitelor, vascularizaţia tumorii şi subtipul de HPV.

În două studii efectuate pe paciente fără invazie ganglionară determinată histologic s-au raportat rate crescute ale recurenţei atunci când reacţia de polimerizare a lanţului de ADN în ganglioni a fost intens, pozitivă pentru ADN al HPV. [38, 39]