joi, 6 noiembrie 2014

Comortamentul si adaptarea animalelor la mediul lor de viata

Organismul viu, in calitatea sa de formatie activa poseda capacitatea de supravietuire, exprimata prin posibilitatea de a receptiona in permanenta informatii din mediul ambiant. O descriere analitica a diferitelor comportamente intalnite in lumea animala ne dezvaluie imediat functia lor adaptiva. 
Cauzalitate si finalitate biologica.
Separarea neta a studiului mecanismelor cauzale pe care se bazeaza comportamentul de cel al efectelor adaptive ale acestor mecanisme poate duce la absolutizarea aspectului considerat. Odata cunoscuta valoarea de supravietuire a unui proces, sarcina imediat urmatoare a biologului este aceea de a cunoaste mecanismele prin care actioneaza acest proces adica sistemele cauzale pe care este bazat. In aceasta perspectiva de nuanta biocibernetica trebuie abordata problema functiei adaptive a comportamentului.
Extensivitatea functiei adpative a comportamentului.
Studiul concret si limitat al unor anumite comportamente conduce de obicei la evidentierea unei inalte valori adaptive. Exista elemente comportamentale lipsite de valoare adaptiva propie un fel de produse derivate ale unor procese fiziologige in sine adaptive. Invers, in animal cu o motivatie insuficient activata dar stimulat in mod optim, dezvolta un comportament slab schitat, sub forma miscarilor de intentie. Atat activitatile in gol si de transfer cat si miscarile de intentie sunt elemente secundare, lipsite in sine de valoare adaptiva. Un alt â
€œconflict adaptiv” este cel intre combativitatea sexuala si atractia sociala la pasarile gregare.de exemplu la pescarusi si randunele, agresivitatea teritoriala sa spatieze cat mai mult perchile pe cand viata in grup le ajuta sa respinga atacurile pradatorilor.
Intensivitatea functiei adaptive a comportamentului
Exista uneori tendinta de a supra evalua eficienta adaptarii comportamentale, avandu-se probabil in vedere caracterul extrem de dinamic al proceselor comportamenale prin care organismul poate raspunde direct si prompt modificarilor survenite in mediu. Daca animalul prada ar avea un comportament perfect adaptat atunci specia pradatoare ar fi condamnata la disparitie,lucrul fiind valabil si in sens invers.
In realitate orice animal este numai relativ si suficient adaptat pentru a supravietui in limitele unor conditii ce variaza permanent. Adaptarile viespiilor ar putea fi , deci, considerate perfecte daca, in ciuda masurilor lor de siguranta, n-ar exista totusi pasari ca sfranciocii sau muscarii care le consuma in mod obisnuit. Iata deci ca adaptarile viespiilor, departe de a fi perfecte, sunt numai perfectibile.
Totusi adaptarea unei specii nu se realizeaza numai prin intermediul comportamentului, ci este un proces complex la care concura in afara de comportament, structurile morfologige si marile functii vitale.
Animalul este inzestrat genetic co o serie de comportamnete instinctive fiecare depinzand, cum s-a vazut, de activitatea unui centru nervos care controleaza prin intermediul unui sistem ierarhic un ansamblu complex de reactii.
Activitatea unui instinct are drept rezultat declansarea comportamentului apetitiv care, printr-o succesiune de activitati din ce in ce mai specifice conduce la implinirea actualului consumator. Semnificatia biologica a comportamentului functia lui adativa in faptul ca intreg acest mecanism determina, cu rigurozitate, animalul sa faca lucrul potrivit la momentul potrivit.
Activitati in avantajul direct al individului.
Comportamentul de hranire.Un animal nu mananca orice si chiar speciile strans inrudite au o hrana diferita atunci cand traiesc intr-un mediu identic. Aceeisi cercetatoare a descris comportamentul prin care cimpanzeii isi confectioneaza beti speciale, rupand crengute desfrunzandu-le si ajutandule corespunzator si le introduc apoi in termitiere unde le lasa pana ce insectele se strang pe ele dupa care le scot si le trec printre buze, consumand termitele.
Un comportament analog manifeste ciocanitoarea din Galapagos care vaneaza insectele din crapaturile scoartei copacilor cu o teapa de cactus manipulata cu ciocul.
Comportamentul de reproducere. Valoarea de supravietuire si caracterul de afi in cel mai inalt grad in slujba speciei, sunt doua insusiri ale reproducerii dce nu mai au nevoie de a fi demonstrate. Comportamentul de reproducere se desfasoara in cursul mai multor etape: imperecherea, agresivitatea sexuala si ingrijirea progeniturii.
Comportamentul agresiv, desi poate dauna potential indivizilor are o evidenta de supravietuire pt specie.
Comportamentul de hranire a puilor este declansat la pasarile nidicole prin stimuli semnali foarte specific, simpli si vizibili. Pasarile nidicole dispun de comportamente complexe de aparare a puilor. 
La manifere comportamentul de ingijire al puilor este foarte compex si diversificat, mai ales la speciile altriciale(ce aduc pe lume pui neajutorati). Acest comportament merge de la toaletare pana la comportamente complexe de instruire a puilor in primele luni sau chiar ani de viata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu