Relieful terestru

Relieful terestru cuprinde totalitatea formelor pe care le îmbraca suprafata solida a

Pamântului, inclusiv în spatiul acoperit de apele marilor si oceanelor. Pe planeta noastra, aproape trei sferturi din relief (71%) sunt acoperite de apa. Pe restul suprafetei Pamântului (29%) - uscatul - omul vine în contact, zi de zi, cu relieful.

Ceea ce nu poate sc& 323y2423d #259;pa observatiei este marea diversitate a formelor reliefului, pornind de la tarmurile marilor si oceanelor, pâna pe culmile celor mai înalti munti. Cauzele care conduc la aceasta mare varietate a reliefului sunt multiple, ale avându-si originea atât în interiorul Pamântului, cât si la suprafata sa si în spatiul extraterestru. Exista doua categorii de agenti care actioneaza asupra suprafetei terestre si creeaza relieful:

   -Agentii interni, care se manifesta în interiorul Pamântului si sunt sustinuti de sursele de energie care îsi au originea în acest spatiu;

 -Agentii externi, care actioneaza la suprafata Pamântului si sunt dependenti de sursele de la exteriorul planetei.

Alcatuirea interna a Pamântului

Interiorul Pamântului este format, în general, din trei unitati structurale distincte, dispuse concentric, fiecare având grosimi si proprietati fizice diferite. Aceste unitati s-au conturat o data cu constituirea Pamântului ca planeta, sub efectul gravitatiei, care  a actionat diferentiat asupra elementelor cu densitati diferite. Pornind de la centrul Pamântului spre suprafata (6370 km), aceste unitati sunt:

- Nucleul care se afla în centrul planetei, are o raza de aproximativ 3500 km si este alcatuit în principal din fier, asociat cu mici cantitati din alte elemente (sulf si oxigen). În centrul nucleului, materia este solida, în timp ce la exteriorul acestuia se afla în stare topita.

-Mantaua, care acopera nucleul si are o grosime de aproximativ 2900 km. Este alcatuita în principal din fier si magneziu, la care se adauga si alte elemente (siliciu si oxigen). Starea materiei din manta este solida, dar comportamentul ei este apropiat de cel al unui material, care curge la presiuni scazute (comportament fluid). Densitatea materiei în interiorul mantalei prezinta o valoare medie de 5g/cm³. Partea superioara a mantalei (cu

viscozitate marita), cu o grosime de cca 400 km, este cunoscuta sub numele de astenosfera. Aceasta prezinta o importanta deosebita deoarece gazduieste procese ce influenteaza, în mare masura, dinamica unitatii structurale situate deasupra - scoarta.

-Scoarta, reprezinta unitatea structurala cea mai subtire din alcatuirea Pamântului, fiind dispusa la suprafata planetei. Grosimea ei variaza, în medie, între 8 si 40 km, valorile cele mai mari întâlnindu-se pe continente (pâna la 70-80 km), iar cele mai reduse, sub oceane (5-10 km). Este alcatuita în principal din oxigen, siliciu, aluminiu, magneziu, sodiu, potasiu, fier. Densitatea sa medie este de aproximativ 3g/cm³.

Cele trei unitati mentionate sunt separate de discontinuitati, care au fost puse în evidenta cu ajutorul undelor seismice (acestea îsi schimba proprietatile la trecerea prin medii diferite, oferind, astfel, informatii despre mediile strabatute). 

Relieful Pamântului

Privit din spatiul cosmic, Pamântul etaleaza doua mari categorii de suprafete - uscatul si domeniul oceanic. Aceste categorii de suprafete sunt reprezentate prin continente si bazine oceanice - formele de relief cu cel mai înalt rang de pe Terra - nascute exclusiv ca urmare a actiunii agentilor externi asupra scoartei terestre.

Desi ponderea suprafetei ocupate de uscat este de 29% în mod obisnuit se considera ca din domeniul uscatului fac parte si vecinatatile acestuia cu adâncimi mici, de pâna la 180-200 m.

Împreuna cu platformele continentale, domeniul continental ocupa cca 35% din suprafata Pamântului, restul de cca 65% revenind domeniului bazinelor oceanice. Pe formele de relief planetar se suprapun formele de ordinul II, reprezentate pe continente de masive muntoase, podisuri si dealuri, câmpii, în timp ce, în cadrul bazinelor oceanice, cuprind platformele continentale, abruptul continental, câmpiile abisale, dorsalele si fosele. Aceste forme se diferentiaza si prin particularitatile reliefului specific fiecareia dintre ele.

      -Muntii constituie formele cele mai proeminente ale reliefului terestru. De regula, altitudinile lor depasesc 600 - 1000 m, iar în cadrul lor, vaile sunt adâncite cu cel putin câteva sute de metri sub nivelul interfluviilor. Interfluviile sunt mai mult sau mai putin ascutite, iar versantii au, în general, frecvent peste 20º- 30º.

Muntii se pot prezenta fie sub aspectul unor culmi izolate, bine evidentiate în raport cu relieful învecinat si cu o structura geologica uniforma (masiv muntos), fie sub forma unor culmi dispuse pe suprafete larg extinse în lungime si cu o geologie variata (lant muntos). Lanturile muntoase cele mai impresionante ale planetei se întind pe lungimi de mii de km, uneori pe mai multe continente (cazul lantului alpino-carpato-himalayan, ce ocupa sudul Europei si al Asiei, sau al Muntilor Stâncosi din America de Nord, continuati cu Muntii Anzi, în America de Sud). 

       -Podisurile sunt forme de relief cu altitudini ce depasesc 200 - 300m, în care râurile s-au adâncit cu peste 100m, iar interfluviile ocupa o suprafata mai mare decât versantii si vaile. Cel mai adesea, interfluviile au un aspect plat sau usor rotunjit si se dispun la altitudini apropiate. Printre cele mai importante podisuri ale planetei se numara Podisul Matto - Grosso din America de Sud si Podisul Tibet din Asia.

      -Dealurile au înaltimi minime de câteva sute de metri si se prezinta mai ales sub forma unor interfluvii rotunjite, fata de care reteaua hidrografica s-a adâncit cu peste 100m. Versantii si vaile ocupa o suprafata mult mai mare decât cea a interfluviilor. Dealurile însotesc frecvent lanturile muntoase, cu care pot avea o geneza comuna (cazul dealurilor subcarpatice de pe teritoriul tarii noastre).

       -Câmpiile sunt cele mai joase forme de relief ale uscatului terestru (de regula, au sub 200m altitudine ). Prezinta interfluvii plate foarte extinse, fata de care râurile s-au adâncit foarte putin (maxim câteva zeci de metri). Multe dintre ele sunt acoperite cu aluviunile fluviilor care le dreneaza (Câmpia Amazonului, Marea Câmpie Chineza, Câmpia Româna etc.).

     -Platforma continentala reprezinta o treapta a reliefului submers al planetei care însoteste uscatul, coborând pâna la adâncimi de cca. -200m. Are un aspect în general neted si o panta redusa, constituind adesea o câmpie inundata de apele oceanului dupa sfârsitul ultimei epoci glaciare. Desi acoperita de apele marilor si oceanelor, platforma continentala este considerata parte din domeniul uscatului  (este formata pe scoarta de tip continental).

       -Abruptul continental constituie o treapta de tranzitie spre relieful bazinelor oceanice (format pe scoarta specifica, bazaltica). Este o suprafata relativ înclinata (cu adâncimi care pornesc de la cca. -200m si coboara pâna la -3000.-4000m), pe care se pot dezvolta fenomene gravitationale asemanatoare celor de pe uscat (alunecari si prabusiri de materiale, formarea de canioane).

     -Câmpiile abisale reprezinta suprafete relativ plane, care ocupa o buna parte din fundul Oceanului Planetar, la adâncimi cuprinse, de regula, între -4000 si -6000m. Sunt dezvoltate exclusiv pe scoarta de tip oceanic si sunt acoperite cu sedimente fine, de origine marina. Prezenta lor este semnalata în toate cele trei oceane ale lumii (se dezvolta între dorsale si abrupturile continentale).

      -Dorsalele si fosele sunt formele cele mai spectaculoase ale reliefului submarin al planetei, forme nascute în zonele de contact dintre placi. Daca dorsalele constituie elemente pozitive ale reliefului oceanic (veritabili munti submarini, extinsi în toate oceanele planetei pe mai multe zeci de mii de km, uneori ridicându-se si la suprafata apelor sub forma de insule), fosele gazduiesc cele mai mari adâncimi de pe planeta (în general, sub -6000m; în vestul Oceanului Pacific, cele mai mari adâncimi din fose sub -10000m).

 Relieful si activitatea umana

Majoritatea activitatilor umane se desfasoara pe suportul constituit de relieful terestru. Relieful este solicitat în diferite moduri, în functie de specificul socio-economic si tehnic al acestor activitati, pornindu-se de la simpla utilizareca suprafata de sustinere (pentru constructii, cai de comunicatie etc.) si pâna la interventii ample, care conduc la modificarea lui radicala (excavari, terasari etc.).

Activitatile cu impact major asupra reliefului sunt:

        Activitatile industriale miniere schimba radical configuratia reliefului în cazul exploatarilor de suprafata si al celor subterane, care conduc la aparitia unor mari cariere si halde. Acestea reprezinta, practic, noi forme de relief - apartinând categoriei reliefului antropic (creat de om) - unele dintre ele având o stabilitate precara si prezentând, implicit, riscuri pentru populatia si activitatile desfasurate în vecinatatea lor.

        Lucrarile agricole complexe - terasari, îndiguiri, amenajari de mari canale de irigatie sau de desecare - contribuie din plin la schimbarea caracteristicilor reliefului si la îmbunatatirea potentialului productiv al terenurilor.

        Defrisarile masive ale padurilor tropicale si temperate, combinate, ulterior, cu utilizarea agricola intensiva a terenurilor, ridica mari probleme privind stabilitatea versantilor cu înclinari mari. Pe astfel de versanti, regimul hidroclimatic local poate favoriza aparitia si extinderea rapida a ravenarilor, torentialitatii, alunecarilor de teren - fenomene care elimina solul si duc la scoaterea din circuitul productiv a suprafetelor afectate.

     Construirea unor ample cai de comunicatie - canale navigabile, mari autostrazi, aeroporturi etc. - poate duce la modificari importante (prin lucrarile de excavare, nivelare, redistribuire a unor mari mase de roca) ale reliefului si ale peisajului unor regiuni extinse, determinând aparitia unor dezechilibre în evolutia acestora. Chiar si unele activitati cu amploare mai redusa (ex.: construirea unui simplu drum) pot avea, pe plan local, consecinte negative.