ILUMINISMUL

            Iluminismul este o mişcare ştiinţifică, estetică, social-politică şi filozofică a burgheziei în ascensiune. De aceea a apărut mai devreme în ţările în care burghezia a evoluat mai repede (Anglia Franţa) şi s-a manifestat mai târziu acolo unde forţele feudale erau mai puternice.

            Trăsăturile fundamentale ale iluminismului european care se pot modifica de la o ţară la alta în funcţie de situaţia creată sunt:

-          atitudinea antifeudală, antimonarhică (se duce o luptă împotriva monarhiei absolute);

-          toleranţa religioasă;

-          pledoaria pentru egalitatea dintre popoare;

-          emanciparea individului prin cultură;

-          năzuinţa de a realiza o literatură capabilă să instruiască şi să educe omul;

-          conceptul de drept naţional; etc.

Evenimentul care constituie punctul de origine al noii mişcări este Revoluţia Burgheză din Anglia (1688), când parlamentul votează “Declaraţia Drepturilor Omului”. Era pentru prima dată în istorie când monarhia a fost negată.

            Iluminismul se va cristaliza din punct de vedere ideologic la jumătatea sec al XVIII – lea în Franţa unde va avea drept reprezentanţi filozofici şi literaţi străluciţi precum Diderot Rousseau, Voltaire, etc. Ei vor fi autorii unui volum în care sunt inserate principia ale iluminismului, numit Enciclopedia. Dintre lucrările de referinţă mai amintim “scrisori persane” (Monte Squien); “Carol al XII- lea” şi “Ludovic al XIV-lea” (Voltaire)  “Cugetări filozofice”, apoi romanele “Călugăriţa” şi Nepotul lui Romian” (Diderot) etc.

            În ţările române situaţia diferă de la o provincie la alta. După cum se ştie Muntenia şi Moldova se aflau sub conducerea domnilor fanarioţi. Tot ce apărea nou în ţările avansate era împiedicat să apară aici din interese politice. De multe ori eroul culturii universale s-a manifestat foarte târziu în ţările române, datorită piedicilor puse de domnii fanarioţi.

            În Transilvania situaţia este aparte. În urma războiului Austriaco – Turc, finalizat cu pacea de la Karlovitz (1699) Transilvania este integrată Austriei.

            Datorită Reformelor religioase, catolicismul rămâne cel mai puternic, iar Curtea Imperială, sprijinitoare a catolicismului oferă naţionalităţilor din imperiu şansa de a trece din starea de toleranţă la drepturi egale cu celălalte confesiuni religioase acceptate de Curtea Imperială (romano-catolici, luterani, calvini, unitarieni). Împăratul Austriei, Leopod I, dă două diplome cunoscute sub numele de “Diplomele Leopodine”, prin care propune popoarelor lipsite de drepturi religioase şi sociale să aleagă una din cele 4 confesiuni pentru a scăpa de starea de tolerantă. Românii ortodoxi din Transilvania, cel mai mare număr de credincioşi din acest  teritoriu, fără a fi siliţi de nimeni  au ales aderarea la romano-catolicism, acceptând primatul papal, cerând totodată Vaticanului ca slujba religioasă din biserici să fie făcută în limba română şi în ritul răsăritean (grecesc) pentru a nu se pierde legătura cu confraţii din Muntenia şi Moldova. Astfel I-a naştere Biserica greco-catolică, care în perioada comunismului a fost scoasă în afara legii, de către guvernul impus de Stalin, recăpătându-şi dreptul în urma Revoluţiei de la 1989.

            Românii ortodoxi din Transilvania au acceptat trecerea la catolicismul papal din două motive bine întemeiate:

-          în primul rând asupra româniilor s-a făcut o presiune de deznaţionalizare, fie din partea reformiştilor (calvin, luteran, unitarian), fie din partea sârbilor care au primit privilegii din partea Curţii Interioare şi dreptul de a controla toată Biserica Ortodoxă din Imperiul Austro – Ungar.

-          În al II-lea rând, românii au aşteptat de mult să se întoarcă la matcă(latinitate), adică la izvorul la care descând, în felul acesta au găsit prilejul favorabil de a prelua limba în care s-au format şi de a o folosi în credinţa străbună. Românilor le este oferită şansa de a studia la şcolile luminate din occident (Roma, Viena) de unde au adus la timpul potrivit ideile iluminismului european în Transilvania.

Un rol deosebit de important în lupta pentru drepturile naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania indiferent de credinţa lor (catolică sau ortodoxă) a fost Inochendie Micu Kelin, episcop al Bisericii Unite cu Roma, cu sediul la Blaj. El va deschide aici două şcoli în limba română în care se vor forma intelectuali de talie intelectuală, atingând culmea prin coriferi acestei şcoli: Samule Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Aceştia vor studia la Roma şi la Viena, au căutat izvoarele originii poporului român  şi limbii române, scriind cu acest prilej lucrări de o importanţă covârşitoare “Istoria şi lucrurile şi întâmplările romănilor” (Samuel Micu); “Hronica românilor şi a mai multor neamuri” (26 volume manuscris, de Gheorghe Şincai); “Istoria pentru începuturile românilor în Dachia” (Petru Maior).

            Pe plan filologic (gramatical), cărţi de referinţă rămân “Elementa…”; “Lexiconul de la Buda” (primul dicţionar etimologic din limba noastră).

            Pe lângă aceste domenii, istoric şi filologic aceşti reprezentanţi au scris şi cărţi cu caracter  didactic, manuale şcolare, cărţi ştiinţifice (despre agricultură, superstiţii, etc). Au înfiinţat peste 300 şcoli româneşti (Transilvania) în care s-au format o masă largă de intelectuali care vor fi supuşi prin sintagma “Şcoala Ardeleană” (Samuel Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Vasile Aaron, Ion Barac, Augus Trebonium Laurean, Radu Tempeia, Gheorghe Lazăr, Ion Maiorescu, Simion Bărnuţiu, Aron Pumnul, Andrei Mureşan, Familia Bogdăneştilor, etc.)

            Pe plan literar cel mai deseamă reprezetant este Ion Budai-Deleanu, autorul poemului “eroi-comico-satiric”, “Ţiganiada”, lucrare iluministă, în adevăratul sens al cuvămntului.

            În felul acesta iluminismul european a fost receptat direct, numai de către ardeleni, de aceea acest moment cultural, ideologic şi politic al românilor din Transilvania aflaţi în luptă pentru drepturi sociale, culturale şi politice poartă numele de “Şcoala Ardeleană”.