poartă amprenta unui peisaj comun: păduri dese şi întinse ce acoperă un
relief puţin accidentat, dar masiv, văi cu ape abundente, podgorii ce sclipesc
în lumina soarelui şi mai ales vestigiile unui ev mediu pe care le întâlneşti
aproape în fiecare localitate.
Dacă Lorena a luat naştere în 843, în urma destrămării imperiului lui
Carol cel Mare(partea centrală a acestuia aparţinând Lotharingienilor), Alsacia
s-a constituit în partea estică a acestuia, la contactul dintre lumea francilor
şi cea a germanilor.
Mulţimea şi diversitatea atracţiilor pe care le oferă peisajul alsacian
ne fac să abordăm cu greu un anume traseu, care să întrunească asentimentul
tuturor celor ce vor dori, ca şi noi, să cunoască această minunată lume.De
aceea, acum, spre deosebire de incursiunea pe care am făcut-o pe „Drumul
vinului” vom iscodi, în cele ce urmează, câteva dintre peisajele specifice
alsaciene.
Lumea Vosgilor
Culmile Vosgilor se întind paralel cu valea Rhinului pe mai bine de 170
de kilometri, de la sud, unde sunt izvoarele Moselei şi ale Saonului, până la
Valea Lauter, în nord, dincolo de care se află Culmile Pfalzerwald din
Germania. Aceşti munţi vechi, de vârstă hercinică, sunt alcatuiţi în sud din
roci mai dure( granite şi porfire), ceea ce le conferă o înălţime mai mare:
Grand Belton are 1424 m, iar în nord, renumita gresie roşie de Vosgi, mai puţin
rezistentă la eroziune, ce formează culmi uşor netezite, joase: Dannon – 1009
m, Zorm – 608 m, Windstein – 356 m. Acoperiţi de o pădure masivă de fag în
amestec cu brazi, la peste 400 m altitudine, şi pini, mai sus de 700m
altitudine, acest ţinut formează Parcul Natural al Vosgilor de Nord. Printre
atracţiile acestui parc, numeroase lacuri, dintre care Gerardmer este cel mai
întins(115 ha), iar Lacul Alb – cel mai adânc(72m), oferă călătorului un peisaj
reconfortant. Am traversat pădurea vosgiană, plecând de la Haguenau spre
Bitche, pe un drum regional de o calitate excepţională. Impresia unui „tunel
verde”, pe care o ai mai bine de 20 km, începând de la Gudershoffen spre
nord-vest, mi-a rămas pentru totdeauna în memorie. Din loc în loc, luminişuri
cu ierburi abundente, izvoare minerale( la Niederbronn les Bains apa minerală
Cedric), castele şi cetăţi semeţe(Wintersberg, Wasenbourg, Falkenstein,
Waldeck) sau stânci pitoreşti, cu forme ciudate( Ramstein, Stâncile celor 12
apostoli, cunoscute sub acest nume încă di evul mediu – o asemănare cu relieful
ciudat din Călimanii noştri, numit tot aşa în secolul nostru).
Tradiţii şi folclor
Alsacia este cunoscută din cele mai vechi timpuri prin puzderia de mici
aşezări pitoreşti, fiecare cu fizionomia sa aparte: mai extinse şi primitoare
în Câmpia Alsaciei, strălucind în albeaţa curată şi înflorite, în regiunea
colinară sau de munţi scunzi. Şi într-un caz şi în celălalt, casele sunt
cochete, cu acoperişuri mari, înalte, acoperite cu ţiglă de culoare brună. Din
loc în loc, ruinele unor castele seniorale sau cetăţi puternic fortificate, dar
mai ales frumoase biserici masive masive, neaşteptate printre casele modeste,
dau originalitate aşezărilor.
Acest ţinut nu a scăpat evoluţiei şi modernizării care tinde să
uniformizeze imaginile, dar cadrul vechi, rămas intact în cele mai multe
cazuri, satisface interesul amatorilor de pitoresc. În regiunea
Haguenau-Wissembourg, aflată pe versantul estic al Vosgilor nordici, oraşele şi
satele au conservat aproape intacte cartiere întregi. Se văd adesea, la
sărbători, costume tradiţionale nemodificate, iar dacă pătrunzi în interiorul
caselor, rămâi surprins de prezenţa marilor sobe de încălzit, construite din
faianţă albă, frumos
ornamentată, înconjurată de mobile masive, din lemn lustruit, peste
care se detaşează ceramica pictată cu flori viu colorate.
Despre locuitorii Alsaciei, Napoleon îi spunea mareşalului Kleber, din
Strasbourg: „Ei vorbesc germană, dar se luptă cu spadele în franceză”. Aceasta
mi-a venit în minte atunci când am auzit vorbindu-se pe străzi ceea ce eu
credeam a fi germana. În realitate, întrebându-i despre limba vorbită,
locuitorii de aici mi-au spus că ei vorbesc alsacina, şi nu germana.
Aceasta derivă dintr-o veche limbă din Rhenania meridională, numită de
specialişti francică, o limbă în care
sunt amestecate cuvinte franceze cu germane, pronunţate cu o intonaţie
cantabilă, ceea ce îi frapează pe locuitorii de dincolo de Rhin.
Dintre sărbătorile tradiţionale, Messti şi Kilbe, pline încă de mister,
sunt remarcabile prin apariţia pe străzi, în procesiuni, a tinerelor fete
îmbrăcate cu fuste roşii, acoperite în faţă de şorţuri albe, dantelate, şi
bluze albe, cu coafurile lor înalte, legate în noduri cu panglici stacojii.
Poate că sărbătorile Crăciunului şi ale Paştelui din Alsacia sunt cele
mai frumoase din toată Franţa.În toate gospodăriile, chiar din cele mai
pierdute aşezări alsaciene, iluminarea brazilor de Crăciun, cultivaţi în curţi,
are tradiţii îndelungate.De Paşte, toate parcurile sunt ornate cu ouă mari,
divers colorate, printre care se plimbă ocrotiţi iepurii de casă, frumos gătiţi
cu panglici multicolore.
Bucătăria alsaciană
Bucatele pregătite de alsacieni se remarcă printr-o adevărată
originalitate, căci carnea gătită, de porc sau de gâscă, atinge adevărate culmi
ale rafinamentului culinar. Chiar de pe vremea ocupaţiei romane, tava alsaciană
era la loc de frunte la ospeţe. Aducând cu ceea ce la noi se numeşte „pomana
porcului”, tava(de fapt, un platou din lemn) este încărcată cu bucăţi de carne
prăjită fără grăsime, cârnaţi cu arome încântătoare, legume murate, alături de
care se servesc minunatele vinuri alsaciene – Alsace Grand Crue, Cremant de
Alsacia – sau vinurile târzii Vendanges Tardives.În ceea ce priveşte pateul de
ficat de gâscă, există nu mai puţin de 42 de specialităţi, recunoscute pentru
savoarea lor în toată lumea.Pe lângă toate acestea, patiseria alsaciană se
remarcă prin numeroase tarte cu fructe.Kougelhopf, o tartă cu struguri uscaţi
după reţete locale, în amestec cu sâmburi de migdale şi fistic, este mândria
fiecărei familii, iar tarta alsaciană, o adevărată pizza, cu afumătură şi
slănină, este servită ca aperitiv în fiecare han sau restaurant.
Wissembourg o pagină de istorie
Vechiul oraş de la graniţa cu Germania, Wissembourg, ne-a captat
atenţia timp de mai multe zile prin clădirile vechi, prin grădinile şi mai ales
prin numeroasele istorii originale legate de el.Ne vom opri numai la una, cea
datorată regelui polonez detronat Stanislas Leszczynski.
Poate vă surprinde, dar la puţin timp aveam să mă aflu la Krakow,oraşul
din care a plecat în lungul său exil,unde mi-am completat informaţiile.
Astfel,Stanislas îşi ducea aici o viaţă retrasă(pentru a avea din ce
trăi,primise de la Francisc al III-lea, duce de Lorena, misiunea de
guvernator), alături de câţiva fideli şi de fiica sa, de o frumuseţe
aparte,Maria. Dar,în 1725, a sosit de la Paris ducele d’Antin,care i-a anunţat
o veste incredibilă: regele Franţei, Ludovic al XV-lea,şi-a fixat augusta
privire asupra acestei fete, alegând-o ca soţie.De fapt,căsătoria a fost pusă
la cale de către ducele de Bourbon şi primul ministru de atunci,marchizul
Prie,care au căutat o viitoare suverană care să le datoreze totul.Aşa s-a
scris, la Wissembourg, istoria unei căsătorii regale,ce a avut loc prin
procură, la Catedrala din Strasbourg, câteva săptămâni mai târziu, când Ludovic
al XV-lea avea 15 ani, iar Maria, 22!
cel mai frumos loc de pe tera
RăspundețiȘtergere