Agricultura si creşterea animalelor

1)Tropicala

        Când europenii au descoperit ţinuturile îndepărtate, ei au găsit multe culturi exotice. Grabiti sa le exploateze, ei au pus rapid la punct un sistem comercial care a dezechilibrat drastic balanţa ecologica si economica a multor tari cu economie agrara.

        Inca de la începutul anilor 1500, aventurierii portughezi si spanioli, urmaţi de britanici, olandezi, francezi si germani, au început colonizarea suprafeţelor vaste situate la tropice. In Europa a crescut mult cererea pentru produsele care proveneau doar din regiunile tropicale sau sub-tropicale, printre care condimentele si băuturile. Se cereau si materiale pentru industrie, cum ar fi bumbacul sau cauciucul. Prelucrarea ulterioara si exportul unor mărfuri atât de valoroase au stimulat mult dezvoltarea comerţului mondial, atât in domeniul alimentar, cat si al materiilor prime. Cererea pentru produse ca bumbacul sau cauciucul a dus la schimbarea caracterului agriculturii in tarile tropicale, mai ales atunci când terenurile destinate agriculturii de subsistenta erau înlocuite cu cele comerciale. In 1519, de exemplu, conchistadorul spaniol Hernan Cortes a gustat o băutura numita xocolatl ( ciocolata) la curtea lui Montezuma, regele aztec al Mexicului. Cortes a importat băutura in Europa unde a devenit foarte populara. Arborele de cacao creste in stare sălbatica in regiunile tropicale ale Americii de Sud. Conchistadorii au sutinut cultivarea acesteia in toata America Centrala si de Sud si in Sud-estul Asiei. In urma cu aproximativ 100 de ani, cacaoa a ajuns pana in Africa de Vest, care astăzi produce cam jumătate din recolta mondiala. In Africa de Vest principalii producători de cacao sunt micii plantatori. In anumite regiuni micii acţionari tarani au jucat un rol foarte important in agricultura tropicala. Un alt eveniment de mare însemnătate a fost evoluţia noilor sisteme de administrare introduse la tropice de europeni. Printre cele mai importante dintre aceste scheme au fost plantaţiile, realizate pentru a produce recolte vandabile, pentru comercializare sau pentru barter, si nu doar pentru alimentarea familiei fermierului. Pe plantaţii lucrau fie muncitori din zona, platiti cu salarii, fie sclavi. Aceste ferme erau organizaţii destul de independente. Pe ele se planta hrana necesara pentru muncitori, si importau personal, echipament si specialişti din tarile de baştina. Plantaţiile sunt de obicei întinse, intre 100 si 20.000 de hectare. După încetarea colonizării noile guverne au impartit vechile plantaţii in unitati mai mici si au distribuit pamantul printre tarani care adesea au continuat sa cultive recolte comerciale alături de cele destinate hranei de subzistenta. In unele regiuni, proprietarii plantaţiilor si-au vândut plantaţiile unor investitori străini sau unor companii multinaţionale care adesea angajau administratori sau muncitori locali. Unele plantaţii au fost practic închiriate de arendaşi.

Altele ca cele din Cuba, au devenit ferme de stat cu muncitori platiti de guvern.

        Recoltele pentru comercializare includ recoltele anuale- bumbacul, iuta, orezul si tutunul, dar si recoltele perene- bananele, trestia de zahar care cresc vreme de mai mulţi ani. Arbuştii pereni sunt cei de cafea sau de ceai, iar arborii pereni sunt cei de cacao si doua tipuri de arbori care produc uleiuri alimentare, cocotierul si palmierul. La scara mondiala orezul este cultura predominant tropicala, deşi aproape întreaga producţie de orez este destinata consumului domestic. Cea mai mare parte a celorlalte culturi comerciale, cum ar fi cafeaua si trestia de zahar, este destinata exportului. Trestia de zahar este o cultura perena care se cultiva in regiunile tropicale si cele sub-tropicale nesupuse inghetului. Ea se maturizează in 12-15 luni si este productiva, de obicei, vreme de 4-6 ani. Zaharul a reprezentat unul dintre cele mai importate produse de export. In secolele 16-18 a făcut parte din comerţul triunghiular prin care vasele transportau sclavi din Africa in America, zahar din Americi către Europa si bunuri manufacturate din Europa către Africa. Cafeaua provine din doua specii principale Coffee Arabica si Coffee robusta. Cafeaua de cea mai buna calitate arabica-uşoara, se cultiva in ţinuturile înalte din America Centrala, de asemenea in Columbia, Kenya si Tanzania. Traiul producătorilor de cafea depinde de comerţul mondial. Din totalul producţiei mondiale de cafea, aproximativ 75% sunt destinate exportului. Administrarea unei plantaţii necesita investiţii mari dar si forta de munca. Multe plantaţii sunt de monocultura, adică produc o singura cultura. Monocultura unor recolte cum ar fi cele de cafea, zahar si ceai duc la o scădere rapida a fertilitatii solului. Ca urmare, producţia de acest gen necesita mari cantitati de fertilizatori 

Recoltele de monoculturi trebuie tratate si cu fungicide, ierbicide si pesticide, dar aceste substanţe pot cauza mari probleme ecologice si pot provoca mari dezechilibre ale mediului natural. Multe guverne ale noilor tari independente s-au opus agriculturii pe plantaţii pe care au asociat-o cu dominaţia coloniala, cu opresiunea exploatării pamantului si oamenilor.

        Pe de alta parte, experţii subliniază avantajele economice ale plantaţiilor, in general foarte eficiente. Administratorii plantaţiilor pot controla calitatea si cantitatea mult mai bine decât grupurile de mici proprietari. Ei deţin controlul asupra transporturilor, procesării si comercializării mărfurilor. Pe de alta parte, multe recolte de pe plantaţii necesita un timp înainte de a deveni productive. De exemplu, ceaiul necesita peste trei ani inainde de a ajunge la maturitate iar cacaoa peste opt ani înainte de a aduce un profit. De obicei micii acţionari nu-si pot permite asemenea investiţii pe termen lung. Nu toate marile plantaţii sunt cultivate cu monoculturi. Unele plantaţii de zahar din Guyana produc cel mai adesea si alte recolte, cum ar fi orezul sau nucile de cocos. Alte plantaţii produc doua culturi principale, cum ar fi uleiul de palmier si cauciucul. Agricultura comerciala a adus bunăstare multor regiuni, inaite sărace. Dar trecerea de la agricultura de subzistenta la cea comerciala a cauzat si probleme. Scăderea producţiei de hrana a făcut ca anumite tari exportatoare de produse agricole din Africa, America si Asia sa importe alimente, cum ar fi grâul din Europa sau orezul din SUA.

        Mulţi economişti sunt ingrijorati de problemele economice apărute din cauza schimbărilor in cererea mondiala a anumitor culturi. Plantaţiile de monoculturi, îndeosebi cele care produc culturi cu un ciclu de maturizare relativ lung, sunt vulnerabile la fluctuaţiile preţului mondial si la restricţiile comerciale ale acestor culturi. Din aceasta cauza numeroase tari in curs de dezvoltare, s-au îndatorat creând probleme pe termen lung.   

                                                   PRINCIPALII PRODUCATORI DE

                                       PRODUSE TROPICALE

Banane : Brazilia, India, China

Cacao :   Ghana, Brazilia, Coasta de Fildeş

 Cafea  :   Brazilia, Columbia, Indonezia

 Ulei de palmier  :  Indonezia, Malaezia, Nigeria

  Orez  :  China, India, Indonezia

  Cauciuc:  Malaezia, Indonezia, Thailanda

       Ceai  :  India, China, Sri Lanka                

    Trestie de zahar  :  Brazilia, India, Cuba

                                                 Agricultura de subzistenta

    

   Cea mai mare parte a populaţiei sărace a lumii este constituita din fermieri care cultiva doar atât cat sa-si satisfacă necesitatile. Este adevărat, aceasta forma de agricultura este mai puţin dăunătoare pentru natura decât agricultura moderna, comerciala

        Cele patru mari forme de agricultura de subzistenta sunt: vanatoarea si culesul plantelor, păstoritul nomad, cultivarea diferitelor loturi si agricultura stabila. Fiecare dintre aceste forme reflecta un anumit stadiu de dezvoltare din istoria societatii umane.

        In urma cu aproximativ 12.000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor, trăia din vanatoare, pescuit si cules. Aceasta implica uciderea animalelor sălbatice pentru carne si culesul plantelor si radacinilor comestibile printre care fragi, fructe si seminte salbatice. Ca mod de viata, vanatoarea si culesul au avut un declin rapid dupa dezvoltarea agriculturii in urma cu aproximativ 12.000-10.000 de ani. O data cu descoperirea modului in care pot fi cultivate plantele si domesticit animalele, majoritatea oamenilor au devenit agricultori. In regiunile cu ploi abundente si regulate, ei cultivau diverse recolte. In regiunile mai uscate ei cresteau animale. Grupurile tot mai mici de culegatori si vanatori au fost impinse catre zone care nu erau propice nici unei forme de agicultura. Astazi societatile de culegatori si vanatori sunt pe cale de disparitie, cu toate ca aceste ocupatii inca mai reprezinta un mod de viata pentru cateva grupuri printre care cele de aborigeni din Australia, bosimani din Sudul Africii, pigmei din Centrul Africii si indieni sin padurile tropicale ale Americii se Sud. Vanatoarea si culesulnecesita o buna cunoastere a modului de supravietuire in armonie cu natura. Aceste cunostiinte le permit culegatorilor si vanatorilor sa supravietuiasca chiar si in zonele extrem de inospitaliere. Uniioameni de stiinta considera ca n-ar trebui pierdute cunostiintele despre natura a vanatorilor si culegatorilor.

        Pastoritul nomad reprezinta un stadiu mai evoluat al vanatorii si unele forme de pastorit sunt chiar foarte asemanatoare cu aceasta. De exemplu hoardele de caribu urmarite de eschimosii din nordul Canadei, sau cele de reni vanate de laponii din nordul Scandinaviei, sunt doar partial domesticite. In realitate aceste animale sunt salbatice si migreaza an de an, fiind sau nu insotite de oameni. Cele mai multe triburi nomade reusesc chiar sa domesticiasca animalele printre care si vite, oi, capre alaturi de camile in Africa de Nord si Sud-vestul Asiei.

        Pastorii nomazi isi duc de obicei animalele pe terenuri improprii cultivarii plantelor. Ei au insa nevoie de hrana si de alte bunuri produse de agricultorii stabili, pe care le obtin prin troc. Drept urmare, in mod normal, comertul joaca un rol important in modul de viata nomad.      

        Agricultura stabila, chiar la nivel de subzistenta, necesita un grad mai mare de tehnologie decat agricultura extensiva. Agricultorii trebuie sa-si pastreze terenurile curate

fara buruieni, si sa le mentina fertilitatea prin adaugarea de balegar, sau prin practicarea culturilor alternative, adica alternarea culturilor de pe un camp pe altul, in fiecare an. Adesea este necesara irigarea acestor terenuri, pentru a preveni pierderea recoltei din cauza secetei.

        Probabil ca cea mai mare diferenta dintre cultivarea extensiva si cea alternativa este utilizarea plugurilor. Deoarece plugul poate ara suprafete mult mai intinse de teren decat uneltele manuale, nu este necesar ca tot terenul sa fie cultivat. Unele zone pot fi lasate deoparte pentru a se odihni. Suprafetele intelenite sunt uneori plantate cu iarba care mai tarziu va fi arata inapoi in sol, o tehnica ce fretilizeaza solul. Cea mai mare parte a gondilor, un grup de oameni din centrul Indiei, sunt agricultori de subzistenta. Ei ara toate campurile pe care le detin, primavara devreme, inaite de sosirea ploilor musonice. Imediat ce terenurile devin umede, agricultorii insamanteaza culturile de cereale, printre care porumb, mei si sorg. Ei lasa insa zone extinse necultivate. Aceste terenuri vor fi utlizate pentru culturile de iarna care vor cuprinde bumbac, mei, pastaioase si grau. Populatia foloseste aproape intrega cantitate de cereale pentru hrana zilnica. Omica parte a culturilor de bumbac sau de plante oleaginoase este insa deseori vanduta pentru achizitionarea hainelor sau pentru alte bunuri industriale. Aceste gen de agricultura este practicat in multe parti ale lumii, incluzand platourile din America Centrala si de Sud, o buna parte din Africa tropicala, India si regiunile calde si umede din estul si sud-estul Asiei.

        In multe parti dens popolate din Asia tropicala, cum ar fi Bangladeshul, campii intinse sunt acoperite de culturi de orez umed, care ofera doua recolte pe an. Aceasta forma de agricultura intensiva, este posibila din cauza a trei factori importanti:solul fertil din cauza depozitelor de aluviuni care se aglomereaza intre doua inundatii, reteaua de canalizare si irigare si utilizarea bălegarului. Agricultura intensiva de subzistenta este posibila si in regiunile deluroase, insa doar cu mare efort. Pentru a cultiva terenurile in panta, fara a cauza eroziunea solului, trebuie construita o serie de terase plane, sub forma de scari. In tarile cu populatii mari, cum ar fi China, Filipine, Japonia, metoda de terasare este esentiala. Nu se poate risipi nici un teren cu potential cultivabil. Principalele produse ale agriculturii de subzistenta, sunt recoltele destinate hranei, insa un regim format numai din cereale este sarac. De aceea, multi agricultori, detin si cateva animale printre bovine, porcine si pasari. Ei cultiva uneori si legume sau zarzavaturi. 

        Impactul economic al agiculturii de subzistenta pe piata mondiala este mic. Recoltele sunt produse pentru familia agricultorului, sau pentru oamenii din acea comunitate si cei mai multi dintre acesti agricultori sunt saraci.

        Cea mai mare parte a muncii este executata de femei, capul gospodariilor, sotii fiind in cautare de munca platita, in orase. In perioadele de munca intensa, toti membrii familiei participa la muncile agricole. In Africa intre 60-80% din muncile agricole sunt efectuate de femei. Aceste procente includ femeile care practica agricultura de subzistenta dar si pe cele angajate in plantatii. Agricultura de subzistenta se bazeaza pe munca umana si este extenuanta. Satele de agricultori sunt deseori lipsite de serviciile elementare cum ar fi apa, curentul electric, educatia si sistemul de canalizare. In ciuda acestora, agricultura de subzistenta ramane importanta deoarece reprezinta ocupatia a aproape jumatate din populatia Globului. Agricultura de subzistenta este adesea criticata ca ar fi ineficienta din punct de vedere al productivitatii. Dar, pe de alta parte, productia realizata pe o suprafata este adesea foarte buna. Ea este o forma de agricultura adaptata mediului local decat alte forme de agricultura, cum ar fi cele tehnologizate care utilizeaza masini si produse chimice. Pentru multi agricultori este mare lucru daca isi pot hrani familiile si isi pot plati impozitele. Multora le lipsesc banii pentru seminte pentru insamantarea loturilor, deoarece acestea necesita tratarea cu fertilizatori si cu pesticide foarte scumpe. Trecerea la agicultura pentru comercializare este si un risc pentru obiectivul principal acela de hranire a propriei familii.

        In unele foste colonii, terenul detinut odinioara de europeni a fost realocat agricultorilor locali. Cei mai multi dintre ei utilizeaza o parte a terenurilor pentru recoltele de subzistenta dar o parte pentru recoltele destinate vanzarii, cum ar fi cafeaua sau ceaiul. Adesea agricultorii, isi vand produsele unei cooperativa locale care se ocupa cu comercializarea acestor bunuri. Aceasta combinatie intre agricultura de subzistenta si cea comerciala, devenita obisnuita in Africa, este o speranta pentru dezvoltare si cresterea nivelului de trai.