vineri, 21 noiembrie 2014

ARABIA-cea mai mare peninsulă 3,25mil. Km.²


Situată în partea de SW a continentului Asia, separată de Africa prin Marea Roşie, de restul Asiei prin Golful Persic şi deşertul Siberiei, Arabia mai poartă numele de insula arbilor(“jazirat al-arab”). Alcătuită geologic dintr-o parte mai veche cu roci vulcanice şi metamorfice şi una mai nouă, sedimentară, unde depozitele(în principal calcare şi gresii), cu grosimi de până la 6500 m, adăpostesc imense rezerve de hidrocarburi. Arabia are un relief în care predomină podişurile nisipoase. Relieful este mai înalt, depăşind 3000m în SV(Hadur Shuaib 3760 m, alt.max. Arabia) şi în SE (Munţii Omanului, 3019 m). Caracteristicile sunt pustiurile nisipoase, Rub al Khali dezvoltat în jumătatea sudică a Arabiei fiind cel mai mare deşert de nisip de pe glob (518000 km ²); aici se întâlnesc adevăraţi munţi de nisip ( dune de sute de metri înălţime), crestele acestora formând uneori şiruri lungi de sute de km. Prin zona deşertică mai îngustă Ad Dahna, din centrul peninsulei, se face legătura spre Nord cu al doilea mare deşert al Arabiei, An Nafud, cu aspecte la fel de spectaculoase şi impresionante. O câmpie îngustă, Tihama, însoţeşte ţărmul Mării Roşii, la poalele zonei muntuase din Vest şi Sud-Vest.Clima este tropical-deşertică (precipitaţiile atmosferice nu depăşesc 100mm/an) în interiorul Arabiei, tropical-moderată cu precipitaţii ce trec de 500 mm anual în Munţii Yemenului (în SV), regiune cunoscută în vechime sub numele de Arabia Felix (“Arabia Fericită).
Râurile permanente lipsesc, cu excepţia unora foarte scurte ce coboară din rama montană sudică, imaginea clasică a Arabiei fiind deşertul presărat cu rare oaze, aflate în jurul izvoarelor.Vegetaţia, acolo unde apare – alcătită îndeosebi din ierburi şi arbuşti- este adptată la uscăciune, excepţia formând-o zona înaltă din SV, unde se întâlneşte o vegetaţie arborescentă tropicală. Fauna cuprinde gazele,şerpi, şopârle, unele păsări răpitoare ş.a. Resursele de subsol ale Arabiei sunt variate: petrolul, exploatat din 1938, întâlnit în zona apropiată Golfului Persic (Arabia Saudită, Kuwait, Abu Dhabi, Qatar ş.a.), gazele naturale, metalele preţioase (exploatate în parte de Vest, încă din antichitate); s-au identificat bogate rezerve de cupru, fier, uraniu, crom, resurse însă practic nevalorificate în prezent, Arabia fiind conoscută prin enormele rezerve de petrol, care asigură o bună parte din producţia mondială (cca 700 mi. t în 1976)
Hidrografia este destul de săracă, fiind formată dintr-o reţea rară, cu apă puţină şi regim neregulat, precum şi câteva lacuri mai mari. Cel mai mare râu este Iordanul,   care se varsă în Marea Moartă. Apa acestei mări atinge concentraţia de 30%0, conţinând în special brom, ceea ce explică lipsa vieţuitoarelor, cu excepţia bacterilor. Iordanul are un curs în trepte, este mai bogat în ape decât celelalte râuri şi prezintă importante resurse hidroenergetice, puţin folosite până în prezent.
Anghel Andrei cls. a VII-a

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu