Adaptarile morfologice ale plantelor carnivore

Printre adaptarile plantelor determinate de modul de nutritie se numara si cel carnivor. Plantele carnivore au devenit cunoscute inca din sec. al XVIII-lea prin lucrarile marelui naturist Ch. Darwin.

Numarul specilor ce alcatuiesc acest grup de plante se ridica la aproximativ 500. Ele sunt incadrate in clasa Magnoliatae (dicotiledonate) ordinele Sarraceniales, Rosales si Solanales.

Toate plantele carnivore prezinta organe necesare unei nutritii normale specifice plantelor verzi de tip obisnuit:au frunze verzi cu care pot asimila CO2 din aer (si din apa). La unii reprezentanti frunzele sunt transformate complet iar la altii partial in organe pt. captarea insectelor; prezinta pete viu colorate substante aromate sau de alta natura secretate de structuri speciale. Se considera ca substantele azotoase extrase de plante insectivore din prada capturata intensifica considerabil fotosinteza.

In functie de adaptarile pe care le-au elaborat in cursul evolutiei adaptari care permit captarea prazii plantele carnivore se impart in trei grupe.

Din prima grupa fac parte plantele care captureaza prada cu ajutorul frunzelor lipicioase.

Din cea de a doua grupa fac parte plantele ce prezinta capcane sub forma de urne.

Plantele grupei a treia prezinta capcane de alta forma ce executa miscari rapide si active in timpul capturarii prazii.

Dupa capturarea insectei, are loc descompunerea hidrolitica a substantelor organice complexe continite in corpul acesteia, in special a proteinelor, iar apoi absortia produse de glande speciale si unelesubstante necesare digestiei (apa, acid formic ).

Absortia substantelor nutritive se realizeaza cu ajutorul emergentelor glanduare.

Transportul apei spre emergente si al substantelor nutritice absorbite, in sens invers, se face printr-o retea intima de vase conducatoare.

Pinguicula ( Fam. Lentibulariaceae ), mult raspandita in regiunile muntoase, in special in locurile umede, mlastinoase, este o planta relativ mica, cu sistem radicular bine dezvoltat si o tulpina scurta, cu o rozeta de frunze intregi; florile sunt bilabiate.

Frunzele au marginilr indoite spre interior, formand un mic jgheab care retine  insectele capturate. Indoirea acestor margini accelereaza digerarea prazii, apara sucul digestiv si insecta de a fi spalate de ploaie sau roua si contribuie la absorbtia mai rapida a produselor hidrolizate.

Pe suprafata superioara a frunzei se gasesc doua tipuri de peri glandulari: unii cu picioruse uni- sau bicelulare si cu gamalii acoperite cu o secretie lipicioasa cu rol in capturarea insectelor; ceilalti. Sesili secreta sucul digestiv.

Pe masura apropierii de marginea frunzei, perii glandurari sunt din ce in ce mai mici si devin celule epidermale, iar mai departe, intreaga epiderma are caracterul unui tesut glandular (nuclee mari si o protoplasma vascoasa ).

Prada o constituie insectele mici,care, odata capturate, se misca activ, incercand sa se elibereze si determina excitarea mecanica a perilor glandulari cu care vin in contact. Acesta are ca urmare  secretia mai intensa a licbidului vascos si scaderea turgescentei celulelor secretoare apicale. Perii glandurari se indoaie, iar insecta, acoperita cu lichidul lipicios, este coborata la nivelul perilor sensili care, la randul lor secreta intens sucul digestiv.