Agricultura Mondiala

þ  Agricultura, cultivarea pământului pentru a creşte plante a

constituit ramura principală de la începuturile civilizaţiei. Ea asigură cea mai mare parte a alimentelor; materiale necesare pentru imbrăcăminte şi alte materii prime pentru industrii.

þ  În urmă cu 10-12 milioane de ani a avut loc o mare revoluţie in

dezvoltarea rasei umane. Aceasta a reprezentat-o descoperirea faptului că hrana se obţine nu doar prin strângerea plantelor sălbatice şi vânarea animalelor ci şi prin cultivarea plantelor din seminţe şi prin creşterea în captivitate a anumitor animale.

þ  AGRICULTURA ZILELOR NOASTRE.

Jumătate din populaţia globului lucrează in agricultură. Există insă mari diferenţe intre rolul jucat de agricultura in diferite zone ale planetei.

În tarile aflate in curs de dezvoltare, ca de exemplu Nepalul, aproximativ 90% din populatie lucrează pământul. Spre deosebire de acestea, doar aproximativ 2% din populaţia activă se ocupă cu agricultura, in ţările industrializate ale Marii Britanii şi Statelor Unite. Cu toate acestea, datorită înaltei eficienţe şi tehnicilor ştiinţifice utilizate, Statele Unite reprezintă cel mai mare exportator de produse agricole.

În ţările în curs de dezvoltare un mare număr de oameni lucrează în ferme – ei produc doar necesarul de hrană al familiilor lor, cu un surplus foarte mic pentru vânzare. În ţările dezvoltate majoritatea fermelor sunt de tip comercial, unde producţia este vândută pe bani.

Unii oameni din ţările în curs de dezvoltare cum sunt pigmeii din Africa Centrală şi boşimaşii din deşertul Kalahari mai trăiesc şi astăzi strângând plante şi vânzând animale sălbatice, cam la fel cum trăiau strămoşii noştri înainte de apariţia agriculturii.

Unii practică forme simple de agricultură, pastorală, ca de exemplu transhumanţa nomadă a animalelor, cum ar fi caprine, bovine şi ovine. Alţii practică desţelenirile numite şi “taie şi arde”. Acest model de practicare a agriculturii implică curăţarea unei zone de păduri sau păşuni şi plantarea culturilor vreme de câţiva ani. Dupa “obosirea” solurilor, cultivatorii trec la o nouă curăţire prin ardere.

Toate aceste metode simple de agricultura implică deplasări ale populaţiei. Dar mulţi fermieri în ţările în curs de dezvoltare care practică agricultura doar pentru subzistenţă, duc o viaţă ce implică doar deplasarea pe suprafeţe mici. În vreme ce agricultura de subzistenţă reprezintă o activitate importantă in ţările tropicale, agricultura pe plantaţii joacă un rol vital în economie în mod deosebit în comerţul internaţional. Agricultura pe plantaţii este o forma intensivă de agricultură comercială, însemnând cultivarea unei singure culturi pe suprafeţe întinse. Bananele, cafeaua şi ceaiurile sunt culturi tipice pentru plantaţii.

þ  PRODUSE PROFITABILE.

Natura culturii ce urmează a se planta pe o anumită locaţie depinde de un număr de factori printre care clima, mediul înconjurător, şi de gradul de asigurare cu apă al terenului. Factorii economici sunt şi ei importanţi deoarece este important pentru fermieri să-şi utilizeze pământul într-un mod cât mai profitabil.

Deciziile fermierilor privind alegerea culturii pe care o vor produce sunt influenţate şi de preţurile pieţei şi de costurile de producţie. Fermierii sunt influentaţi şi de politicile guvernamentale, incluzând subvenţiile pentru producerea sau abandonarea anumitor culturi.

Terenul cultivabil – teren care este lucrat şi utilizat pentru obţinerea recoltelor- acoperă aproximativ 1/10 din uscatul planetei. Mai mult de 66% din acest teren este destinat cerealelor. În ordinea importanţei, acestea sunt : grâul-22%, orezul-13%, porumbul-11% şi sorgul (cereale tropicale)-10%. Alte cereale includ : orz, mei, ovăz şi secară.

þ  PLANTE IMPORTANTE.

 

Plantele oleaginoase cum ar fi boabele de soia şi cele de rapiţă, din care se produc uleiuri vegetale, reprezintă ca importanţă următoarea grupă de plante. Ele se cultivă pe o suprafaţă de 7% din terenul mondial cultivabil. Pentru recoltele ce nu sunt destinate hranei sunt alocate 5%. Aceste culturi sunt cele de bumbac, tutun şi cauciuc. O suprafaţă întinsă de teren este folosită pentru păşunat.  În mod obişnuit păşunile sunt plasate pe terenuri neadecvate pentru culturile agricole. În total, acestea ocupă o suprafaţă de 20% din suprafaţa uscatului.

Produsele agricole joacă un rol important în comerţul mondial. Comerţul pe scară largă al hranei şi al altor produse agricole datează din secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea căilor ferate şi a vapoarelor capabile să transporte incărcături voluminoase şi totodată cu inventarea procesului de refrigerare. Aceste progrese au facut posibil ca oamenii din regiunile industriale cu dezvoltare rapidă, cum ar fi oraşele din vestul Europei să poată primi stocuri regulate de alimente relativ ieftine cum ar fi carnea, fructele, cafeaua şi ceaiul.

þ  COMERŢUL MONDIAL.

Agricultura reprezintă ramura principală de activitate, şi care absoarbe forta de muncă în ţările în curs de dezvoltare. Însă, în ultimii 30 de ani, multe din aceste ţări au fost obligate să-şi limiteze exportul de alimente. Acest lucru s-a datorat, parţial, faptului că populaţia ţărilor în curs de dezvoltare a crescut rapid, ceea ce a condus la o creştere anuală mai mare a necesarului de alimentaţie.

Comerţul mondial al produselor agricole este dominat de ţările dezvoltate. Ele realizează peste 70% din importurile agricole mondiale şi aproape 60% din exporturi. Exportatorii cei mai mari sunt Statele Unite ale Americii, Comunitatea Europeană, Astralia şi Canada.

Importatorii cei mai mari sunt Comunitatea Europeană, Statele Unite şi Japonia. Principalul produs comercializat sunt cerealele.

þ  REVOLUŢIA VERDE.

În anii ‘60 printr-un efort colectiv internaţional, cunoscut ca “Revoluţia Verde”, s-a lansat campania pentru creşterea producţiei de alimente. În centrul campaniei a stat ideea de producere a noi varietăţi de culturi care să fie adaptabile condiţiilor ţărilor în curs de dezvoltare.

Crearea noilor soiuri de culturi a ridicat insă anumite probleme. Noile plante necesitau mai multe fertilizări decât cele vechi. Ele erau mai vulnerabile la boli şi la dăunatori. Drept urmare ele trebuiau tratate cu cantităţi mai mari de pesticide, dăunatoare mediului.

Introducerea acestor noi soiuri de plante a creat, în anumite zone, probleme sociale. Fermierii bogaţi care deţineau suprafeţe întinse de teren au fost cei care au beneficiat în principal de Revoluţia verde, în timp ce fermierii mai săraci, cu terenuri mici, nu-şi puteau permite fertilizările şi pesticidele necesare unei recolte bogate.

þ  PROBLEME DE MEDIU.

O altă dificultate căreia trebuie să-i facă faţă agricultura este aceea că cea mai mare parte a terenurilor parţial agricole era deja folosită.

Transformarea altor terenuri prin defrişări sau prin cultivarea pantelor dealurilor, prezintă pericol pentru mediu, incluzând eroziunea solurilor. De fapt o mare parte a terenurilor arabile cultivate sau a păşunilor este in pericol.

La începutul anilor ’90 FAO (Food and Agricultural Organization) a estimat că eroziunea solurilor, salinitatea mare cauzată de o proastă gestionare a apei pe terenurile   irigate şi lipsa umidităţii ar putea afecta în următorii 35 de ani până la 2.450.000 Km pătraţi de terenuri cultivabile.

O gestionare corectă a terenurilor care să includă conservarea acestora şi aplicarea ştiinţei şi a tehnologiilor moderne în agricultură este absolut necesară pentru a face faţă provocărilor secolului XXI.

BIBLIOGRAFIE :

þ  Revista de cultură generală “Arborele Lumii” – “Planeta Pământ” 63, nr. 75

þ  “Terra  Magazin” – noiembrie 2001, nr. III

þ  Internet : www.google.com