Elementele chimice

Dmitri Ivanovici Mendeleev, chimist rus, a creat tabelul periodic al elementelor. Pe 6 martie 1869, Mendeleev prezintă Societății ruse de chimie o lucrare denumită „Dependența între proprietățile masei atomice a elementelor”, care propunea folosirea masei și a valenței pentru a descrie elementele. Tabelul periodic al elementelor chimice este o reprezentare mai completă a relațiilor complexe dintre elementele chimice. Cu ajutorul lui Mendelev a fost capabil să prezică existența altor elemente.Tabelul periodic al elementelor mai este numit și „tabelul periodic al lui Mendeleev”. El cuprinde în formă tabelară toate elementele chimice, aranjate în funcție de proprietățile lor fizice și chimice.

• Ac
  actiniu

  element radioactiv descoperit în 1899 de către chimistul André-Louis Debierne
• Ag
  argint

  metal cunoscut încă din perioada antică
• Am
  americiu

  element chimic sintetizat pentru prima oară de Glenn Seaborg, Leon Morgan, Ralph James și Albert Ghiorso în 1944
  
• Al
  aluminiu
• Ar
  argon

  suspectat de Henry Cavendish în 1785, identificat de Lord Rayleigh și Sir William Ramsay în 1894, prin izolarea sa într-o mostră de aer
• As
  arsen

  din greacă „arsenicon” (bărbat), pomenit în lucrările lui Platon și Strabon. Preparat pentru prima dată de Albertus Magnus în 1250
• At
  astatin

  din greacă „astatos” (instabil), element radioactiv identificat în 1931 de Fred Allison și numit alabamin (simbolul chimic Ab), denumire folosită cîțiva ani după descoperire. În 1934 reidentificat greșit de H. G. MacPherson, în 1937 de Rajendralal De și redenumit „dakin”. În 1940 reidentificat de Walter Minder și denumit „helvetium” (de la „Helvetia”, vechea denumirea a Elveției). În sfîrșit, în 1940, Dale R. Corson, Kenneth Ross MacKenzie și Emilio Segrè au izolat elementul și l-au denumit astatin.
• Au
  aur

  cunoscut din cele mai vechi timpuri
• B
  bor

  cunoscut din cele mai vechi timpuri, identificat de către Jöns Jakob Berzelius în 1824
• Ba
  bariu

  din greacă βαρύς (greu), identificat ca element chimic de Carl Scheele în 1774, izolat de Humphry Davy în 1808
• Be
  beriliu

  cunoscut din cele mai vechi timpuri, izolat de Friedrich Wöhler și Antoine Bussy în 1828, obținut în stare practic pură (99,5-99,8%) de către Paul Lebeau în 1898
• Bh
  bohriu

  descoperit în 1981 de o echipă de cercetători din Germania, condusă de Peter Armbruster și Gottfried Münzenberg. Denumit inițial de către germani nielsbohriu (simbolul chimic Ns) în cinstea fizicianului Niels Bohr, de către Uniunea internațională de chimie pură și aplicată (UICPA)— unnilseptium (simbolul chimic Uns) ca denumire temporară. În 1994 denumit bohriu, argumentul contra denumirii de „nielsbohriu” fiind faptul că niciodată pînă atunci niciun element chimic nu a conținut numele deplin al unui om de știință
• Bi
  bismut

  din germană „Wismuth” (masă albă)
• Bk
  berkeliu

  numit după orașul Berkeley (California, SUA), locul unde se află University of California Radiation Laboratory și unde acesta a fost descoperit în 1949
• Br
  brom

  din greacă βρῶμος (bromos) înseamnă „miros urât”. Folosit din antichitate, descoperit ca element chimic în 1825 de Carl Jacob Löwig și Antoine Jérôme Balard în 1826 (independent unul de celălalt)
• С
  carbon

  din latină „carbo” (cărbune), cunoscut din antichitate
• Ca
  calciu

  din latină „calcis” (var), izolat de Sir Humphry Davy în 1808
• Cd
  cadmiu

  din latină „cadmia”, din greacă καδμεία înseamnă „calamine”, un amestec de minerale de cadmiu, numit în cinstea eroului mitologic grec Cadmus, întemeietorul Tebei (Beoția)

  
  

  
  

  element descoperit de Friedrich Stromeyer și Karl Samuel Leberecht Hermann în 1817
• Ce
  ceriu

  descoperit în 1803 de către Jöns Jakob Berzelius, Wilhelm von Hisinger și simultan și simultan, de către Martin Heinrich Klaproth. Denumit de către Berzelius în cinstea asteroidului Ceres, descoperit în 1801
• Cf
  californiu

  sintetizat pentru prima dată la University of California de către Stanley G. Thompson, Kenneth Street, Jr., Albert Ghiorso și Glenn T. Seaborg în 1950. Numit în cinstea universității unde a fost descoperit
• Cl
  clor

  din greacă „khlôros” (verde pal), cunoscut din antichitate. Preparat și studiat pentru prima dată de Carl Wilhelm Scheele în 1774
• Cm
  curiu

  sintetizat pentru prima oară la University of California de către Glenn Seaborg, Ralph James și Albert Ghiorso în 1944. Numit în cinstea cuplului de chimiști Marie Skłodowska-Curie și Pierre Curie
• Cb
  cobalt

  din germană, „Kobold” (spirit rău). Izolat de către George Brandt în 1730
• Cr
  crom

  din greacă „chroma” (culoare). Descoperit de către Louis Nicolas Vauquelin în 1797
• Cs
  cesiu

  din latină „caesius” (albastrul cerului). Descoperit de către Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff în 1860
• Cu
  cupru

  cunoscut din cele mai vechi timpuri, din latină „cuprum”, „cyprium” (insula Cipru)
• Db
  dubniu

  element radioactiv sintetic, descoperit și produs în 1968 în orașul Dubna (Rusia), de unde-și trage denumirea. Inițial sovieticii au propus să fie numit nielsbohrium (simbol chimic Ns), în cinstea lui Niels Bohr, iar americanii hahnium (simbol chimic Ha), în cinstea lui Otto Hahn. UICPA a hotărât să-i atribuie o denumire temporară de unnilpentium (simbol chimic Unp). În 1994, tot IUPAC a propus denumirea joliotium (simbol chimic Jl), în cinstea lui Frédéric Joliot-Curie, dar fără succes. În sfîrșit, în 1997, elementul chimic și-a primit denumirea de dubniu
• Ds
  darmstadtiu

  sintetizat în 1994, în orașul Darmstadt (Germania), de unde-și trage numele
• Dy
  disprosiu

  descoperit de către Paul Emile Lecoq de Boisbaudran în 1886. Din greacă „dysprositos” (greu de obținut), deoarece inventatorului i-au trebuit cîteva zeci de încercări pentru a izola disprosiumul
• Er
  erbiu

  descoperit de către Carl Gustaf Mosander în 1843. Elementul chimic este denumit în cinstea localității Ytterby (Suedia), locul unde sunt concentrații mari de erbiu
• Es
  einsteiniu

  element descoperit de către Albert Ghiorso în rămășițele primului test a bombei cu hidrogen în 1952 și numit în cinstea lui Albert Einstein
• Eu
  europiu

  numit în cinstea continentului Europa, descoperit de către Paul Émile Lecoq de Boisbaudran în 1890. Totuși, autorul descoperirii este considerat Eugène-Anatole Demarçay, care a izolat europiul în 1901
• F
  fluor

  din latină „fluo” (curgere). Au fost mai multe încercări de a-l izola, dar dat fiind faptul că este toxic și reactiv, acest lucru i-a reușit doar lui Henri Moissan în 1886
• Fe
  fier

  din latină „ferrum”, cunoscut din cele mai vechi timpuri
• Fm
  fermiu

  descoperit în rămășițele primului test de bombă cu hidrogen în 1952 și numit în cinstea lui Enrico Fermi
• Fr
  franciu

  depistat parțial prima dată în 1870 și numit eka-caesium. Au mai fost încă cîteva încercări de a-l izola. În 1925 de către sovieticul D. K. Dobroserdov; în 1926 de către Gerald J. F. Druce și Frederick H. Loring; în 1930 de către Fred Allison; în 1936 de către românul Horia Hulubei și francezul Yvette Cauchois, primul numindu-l „moldavium” (simbol chimic MI) în cinstea regiunii Moldova.

  
  

  
  

  În sfîrșit, elementul a fost depistat corect în 1939 de către Marguerite Perey în Franța, iar în 1946 a propus să fie numit „catium”, iar mai tîrziu „francium” în cinstea Franței. Denumirea a fost acceptată în 1949 de către Uniunea internațională de chimie pură și aplicată (UICPA), fiindu-i atribuit inițial simbolul chimic Fa, ca mai tîrziu să fie înlocuit cu cel actual de Fr.

  
  

  Apropo, franciul este al doilea element chimic numit în cinstea Franței.
• Ga
  galium

  existența lui a fost presupusă de către D. I. Mendeleev în 1871, numindu-l eka-aluminium. A fost descoperit de către Paul Emile Lecoq de Boisbaudran în 1875, numindu-l „gallia” (din latină Gallia era regiunea Galia, o parte din care o ocupă astăzi Franța). Se presupunea că a numit elementul în cinstea sa, făcîndu-se aluzie la numele său Lecoq, adică „le coq” (cocoș, iar din „gallus” tot e cocoș), oricum în 1877 autorul descoperirii a infirmat presupunerile.
• Gd
  gadoliniu

  descoperit cu ajutorul spectrului de către Jean Charles Galissard de Marignac. A fost numit în cinstea mineralului gadolinit, unul din mineralele ce conțin gadoliniu, mai tîrziu fiind numit în cinstea chimistului Johan Gadolin. Metalul a fost izolat de către Lecoq de Boisbaudran in 1886.
• Ge
  germaniu

  element prezis de către D. I. Mendeleev în 1869, numit de el ekasilicon (simbol chimic Es). Chimistul german Clemens Winkler a izolat elementul și l-am numit inițial neptunium, în cinstea planetei Neptun ce fusese descoperită în 1846. Dar denumirea de „neptunium” era deja ocupată de alt element chimic, de aceea Winkler a hotărît să numească elementul descoperit „germanium”, în cinstea țării sale de origine, Germania (din latină, Germania).
• H
  hidrogen

  depistat ca gaz de către Henry Cavendish în 1766, numindu-l „gaz inflamabil”. În 1783, Antoine Lavoisier a numit elementul hidrogen, din greacă „hydro” — apă, „genes” — creator.
• He
  heliu

  observat pentru prima dată în formă de linie spectrală a soarelui de către Jules Janssen și Norman Lockyer în timpul unei eclipse solare din 1868. Numit de ei în cinstea Soarelui (din greacă „helios” — soare). Descoperirea formală a fost făcută de către Per Teodor Cleve și Nils Abraham Langlet în 1895.
• Hf
  hafniu

  element prezis de către Dmitri Mendeleev în 1869. Numit în cinstea orașului Copenhaga, capitala Danemarcii (din latină, Hafnia), loc unde a fost descoperit hafniul în 1923 de către Dirk Coster și Georg von Hevesy.
• Hg
  mercur

  cunoscut din cele mai vechi timpuri, mai este numit „argint viu” sau „hidrargir” (din greacă „hydr-” — apă și „argyros” — argint). Elementul a fost numit în cinstea zeului roman Mercur, cunoscut pentru mobilitate și viteză. Denumirea este asociată și cu planeta Mercur, simbolul astrologic al căreia reprezintă și simbolul alchimic al metalului.
• Ho
  holmiu

  descoperit de către Marc Delafontaine și Jacques-Louis Soret în 1878. Tot în același an este descoperit de către Per Teodor Cleve și numit în cinstea orașului Stockholm, orașul său de baștină (Holmia, denumirea latină a orașului).
• Co
  cobalt

  denumire derivată din germanul „Kobalt” (din germană „kobold” înseamnă goblin, spirit rău). Se consideră că a descoperit cobaltul Georg Brandt în 1735
• Hs
  hassiu

  sintetizat pentru prima dată în 1984 de o echipă germană de cercetări la Societatea pentru Cercetarea Ionilor Grei (Gesellschaft für Schwerionenforschung) în Darmstadt (Germania). Inițial numit eka-osmium. Uniunea internațională de chimie pură și aplicată (UICPA l-a denumit temporar unniloctium (simbolul chimic Uno). Denumirea de „hassium” a fost propusă de cercetătorii care au descoperit elementul în 1992, fiind derivatul din limba latină (Hassia) a orașului german Hesse, unde se afla Societatea pentru Cercetarea Ionilor Grei. În 1994 UICPA a recomandat ca elementul să fie numit hahnium (simbol chimic Hn), dar după protestele descoperitorilor germani, denumirea de „hassium” a fost adoptată la nivel internațional în 1997.
• I
  iod

  iodul a fost descoperit de către Bernard Courtois în cenușa plantelor marine în 1811 și numit datorită vaporilor săi violeți (din greacă „iodes” — violet).
• In
  indiu

  descoperit de către chimștii Ferdinand Reich și Hieronymous Theodor Richter în 1863. Denumit de la culoarea indigo, din cauza liniei albastre care era prezentă în spectru
• Ir
  iridiu

  descoperit de către Smithson Tennant în 1803 și numit în cinstea zeiței Iris, o personificare a curcubeului, o analogie făcută cu culorile sărurilor iridiului.
• K
  potasiu

  din arabă „alkali” (al qalīy) — „cenușă calcinată”. Denumirea de potasiu derivă de la cuvântul „potasă”, substanță al cărei nume uzual este dat carbonatului de potasiu și care putea fi obținută din resturile vegetale carbonizate. Prin încălzire, carbonatul eliberează dioxidul de carbon, iar produsul de reacție este potasa caustică, nume dobândit datorită arsurilor chimice ce pot apărea în cazul contactului cu țesutul uman. Potasiul metalic a fost descoperit de către Sir Humphry Davy în 1807.
• Kr
  kripton

  descoperit de Sir William Ramsay și Morris Travers în 1898, cei care au descoperit neonul cîteva săptămîni mai tîrziu. Din greacă „kryptos” — „cel ascuns”, deoarece a fost descoperit în rămășițele evaporării aproape a tuturor componentelor aerului lichid.
• La
  lantan

  din greacă „lanthanō” — „a sta ascuns”. A fost descoperit de către Carl Gustav Mosander în 1839. Lantanul a fost izolat în formă practic pură în 1923.
• Li
  litiu

  din greacă „lithos” — „piatră”. Observat de Johan August Arfwedson în 1817. Izolat de către William Thomas Brande în 1821.
• Lr
  lawrenciu

  sintetizat de către o echipă de fizici conduși de către Albert Ghiorso în 1961 în California (SUA). Echipa a propus să fie numit lawrenciu (sau lawrencium) în cinstea fizicianului Ernest O. Lawrence, atribuindu-i elementului simbolul chimic Lw, dar Uniunea internațională de chimie pură și aplicată UICPA a schimbat simbolul în Lr.
• Lu
  lutețiu

  descoperit în mod independent de către francezul Georges Urbain, austriacul Baron Carl Auer von Welsbach și americanul Charles James în 1907. După dispute asupra hotărîrii cui îi aparține descoperirea, a cîștigat Urbain, deoarece a publicat primul rezultatele. Urbain a numit elementul „lutecium”, ca în 1949 denumirea să fie modificată în „lutetium”. Numit în cinstea orașului Paris, denumire a căruia a fost Lutetia pînă în anul 363 (mai deplin — Lutetia Parisiorum, adică „Lutetia lui Parisii", Parisii fiind un trib galic).
• Md
  mendeleeviu

  sintetizat de către Albert Ghiorso, Glenn T. Seaborg, Gregory R. Choppin, Bernard G. Harvey și Stanley G. Thompson în 1955 la University of California, Berkeley (California) în 1955 și numit în cinstea lui Dmitri Ivanovici Mendeleev. elementul a primit inițial simbolul chimic Mv, ca mai apoi să fie modificat de către Uniunea internațională de chimie pură și aplicată (UICPA) în Md în 1963.
• Mg
  magneziu

  numit în cinstea unei regiuni Magnesia din Tesalia (Grecia). Produs de către Sir Humphry Davy în 1808. Davy a propus ca elementul să fie numit magniu, dar a rămas denumirea de magneziu.
• Mn
  mangan

  numit după regiunea Magnesia (Grecia). Element izolat de către Johan Gottlieb Gahn în 1774.
• Mo
  molibden

  din greaca veche „molybdos” — plumb. Studiat de către chimistul suedez Carl Wilhelm ScheeleIzolat în 1778 și clasificat ca element aparte. Izolat de Peter Jacob Hjelm în 1781.
• Mt
  meitneriu

  sintetizat în 1982 de o echipă de cercetători condusă de către Peter Armbruster și Gottfried Münzenberg. Denumirea inițială a fost unnilennium, simbolul chimic — Une. Denumirea de „meitnerium” (simbolul chimic Mt) a fost sugerat în onoarea fizicianului austriac Lise Meitner. Denumirea a fost recomandată de către Uniunea internațională de chimie pură și aplicatăUICPA în 1994 și a fost adoptată oficial în 1997.
• N
  azot

  nitrogenul a fost descoperit ca element aparte în aer de fizicianul scoțian Daniel Rutherford în 1772. Din latină „nitrum”, din greacă „Nitron” — geneză, formare. Numit de către Antoine Lavoisier „azot”, acest cuvînt e de la grecescul „azotos” (fără viață), datorită calităților sale chimice.
• Na
  sodiu

  din latină „natrium” — sodă. Izolat de către Humphry Davy în 1807.
• Nb
  niobiu

  descoperit de către englezul Charles Hatchett în 1801 și numit „columbium”. Mai tîrziu a fost numit niobiu, deoarece a fost confundat cu alt element și timp de aproape un secol, a ufost folosite ambele denumiri. Numele oficial de niobiu a fost oficial adoptat în 1949. Elementul a fost numit în cinstea zeiței Niobe, fiica zeului mitic Tantalus.
• Nd
  neodim

  descoperit de către chimistul austriac Carl Auer von Welsbach în 1895. Din greacă „nêos” — „nou” și „dîdymos” — „geamăn”.
• Ne
  neon

  din greacă „neon” — nou. Descoperit de către chimiștii britanici Sir William Ramsay și Morris W. Travers în 1898.
• Ni
  nichel

  folosit din cele mai vechi timpuri, izolat aparte de către Axel Fredrik Cronstedt în 1751. Denumirea vine de la un personaj negativ din mitologia germană, Nickel.
• No
  nobeliu

  descoperit de către un grup de fizicieni de la Institutul Nobel în Suedia în 1957 și numit „nobeliu”. Sintetizat parțial corect în 1958 la University of California, Berkeley de către Albert Ghiorso, Glenn T. Seaborg, John R. Walton și Torbjørn Sikkeland. Identificat corect în orașul Dubna (USSR) în 1966. A fost propusă denumirea de joliotium (simbolul chimic Jo), în cinstea lui Frédéric Joliot-Curie, dar pînă la urmă elementul a primit denumirea sa oficială de „nobeliu”, în cinstea lui Alfred Nobel.
• Np
  neptuniu

  descoperit de către Edwin McMillan și Philip H. Abelson la University of California, Berkeley în 1940. Numit în cinstea planetei Neptun, ce se află lîngă planeta Uran; în tăblița elementelor chimice, se află lîngă lementul chimic uraniu.
• O
  oxigen

  descoperit de către Carl Wilhelm Scheele în 1772 și Joseph Priestley în 1774, independent unul de altul. Numit de către Antoine Lavoisier „oxigen”, din greacă „oxus” — acid, „genae” — a produce, considerînd greșit că oxigenul este parte a tuturor acizilor.
• Os
  osmiu

  din greacă „osme” — miros. A fost descoperit de către Smithson Tennant și William Hyde Wollaston în 1803.
• P
  fosfor

  din greacă, φως — lumină, φέρω — a purta, adică „purtător de lumină”, cu referință la mitologia greacă și la planeta Venus (în latină, Lucifer). Este al 13-lea element chimic descoperit și, avînd în vedere proprietățile sale explozive, otrăvitoare, este deseori numit „elementul Diavolului”. Se consideră că fosforul a fost descoperit de către alchimistul german Hennig Brand în 1669.
• Pa
  protactiniu

  identificat de către Kasimir Fajans și Oswald Helmuth Göhring în 1913 și numit „brevium” din cauza vieții scurte a izotopului studiat. Un izotop stabil a fost descoperit în 1918,iar numele schimbat în „protoactinium”, mai tîrziu în „protactinium” în 1949. Numele nou se descifrează ca „părintele actiniului”, avîndu-se în vedere faptul că actiniul este rezultatul descompunerii radioactive a protactiniului.
• Pb
  plumb

  cunoscut de cîteva mii de ani, din latină „plumbum”
• Pd
  paladiu

  descoperit de către William Hyde Wollaston în 1803. Numit în cinstea asteroidului Pallas, care a fost numit după epitetul zeiței grecești Atena, obținut de aceasta când l-a omorât pe Pallas.
• Pm
  promețiu

  produs și caracterizat la Oak Ridge National Laboratory (SUA) în 1945 și numit „prometheum” derivat de la personajul mitic Prometeu, cel care a furat focul sacru din Olimp și l-a dat oamenilor.
• Po
  poloniu

  descoperit de către Marie Skłodowska-Curie și Pierre Curie în 1898. Numit inițial „Radium F”, mai tîrziu fiind redenumit în „poloniu” în cinstea Poloniei, baștina chimistului Marie Curie. La moment, Polonia era sub ocupație rusă, prusacă și austriacă, iar o astfel de denumire ar fi mediatizat faptul că Polonia nu era un stat independent.
• Pr
  praseodim

  descoperit de către Carl Auer von Welsbach în 1895. Din greacă „prasios” — verde, „didymos” — geamăn; numit după culoarea oxidului primar al acestui element.
• Pt
  platină

  din spaniolă „platina” — „argint mic”. Descris de către Antonio de Ulloa în 1748.
• Pu
  plutoniu

  sintetizat pentru prima dată de către Glenn T. Seaborg, Edwin M. McMillan, J. W. Kennedy și A. C. Wahl la University of California, Berkeley (SUA) în 1940. Numită în cinstea planetei Pluton, ce a fost descoperită un deceniu mai devreme.
• Ra
  radiu

  descoperit de către Marie Skłodowska-Curie și Pierre Curie în 1898. Din latină „radius” — rază.
• Rb
  rubidiu

  descoperit de către chimiștii germani Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff în 1861. a fost numit rubidiu datorită liniilor roșii din spectrul elementului, din latină „rubidus” — roșu închis.
• Re
  reniu

  descoperit de către Walter Noddack, Ida Tacke și Otto Berg în Germania în 1925. Numit în cinstea rîului Rin (Europa), din latină Rhenus.
• Rf
  rutherfordiu

  descoperit inițial în Dubna (USSR) în 1966, dar imprecis. Depistat corect de către cercetătorii de la University of California, Berkeley în 1969. Rușii au sugerat denumirea „kurchatovium”, simbol chimic ">Ku (în cinstea fizicianului Igor Kurchatov), americanii — rutherfordiu (în cinstea chimistului Ernest Rutherford). Denumirea de „kurchatovium” a fost folosit pe parcursul deceniilor în toate manualele și cărțile. UICPA i-a atribuit o denumire temporară unnilquadium (simbol chimic Unq) pînă în 1997, cînd denumirea de rutherfordiu a fost acceptată oficial la nivel mondial.
• Rg
  roentgeniu

  observat la Gesellschaft für Schwerionenforschung (GSI) în Darmstadt (Germania) în 1994. Denumirea temporară a fost „unununium” cu simbolul chimic Uuu. Numit în cinstea fizicianului Wilhelm Conrad Röntgen în anul 2004 și acceptat de către Uniunea internațională de chimie pură și aplicată (UICPA) în 2004 și Uniunea internațională de fizică pură și aplicată (UIFPA) în 2011.
• Rh
  rodiu

  descoperit de către chimistul britanic William Hyde Wollaston în 1803. Din greacă „rhodon” — roșu, numit astfel din cauza sărurilor de rodiu de culoare roșie
• Rn
  radon

  descoperit de către Friedrich Ernst Dorn în 1900. Numit în baza elementului chimic radiu (Ra)
• Ru
  ruteniu

  descoperit de către rusul Karl Ernst Claus în 1844. Din latină „Ruthenia” — denumire medievală a Rusiei (slavă, „Русь”), patria descoperitorului
• S
  sulf

  cunoscut din antichitate. Din latină „sulfur” — pucioasă
• Sb
  stibiu

  cunoscut din antichitate. Simbolul chimic de SB i-a fost atribuit de către Jöns Jakob Berzelius.
• Sc
  scandiu

  descoperit de către Lars Nilson în 1876. Numit după Peninsula Scandinavă, loc unde află minerale de scandiu
• Se
  seleniu

  descoperit de către Jöns Jakob Berzelius în 1817. Din greacă „selene” — Luna.
• Sg
  seaborgiu

  descoperit în 1974. Numit în cinstea chimistului american Glenn T. Seaborg, dar Uniunea internațională de chimie pură și aplicată UICPA i-a atribuit denumirea temporară „unnilhexium” (simbol chimic Unh). În 1994 UICPA a recomandat ca elementul să fie numit rutherfordiu, motivînd că elementul nu poate fi numit după o persoană care este încă în viață. După critici îndelungate, argumentarea faptului că einsteiniul a fost numit în cinstea lui Albert Einstein atunci cînd acesta mai era în viață, UICPA a recunoscut oficial elementul chimic seaborgiu în 1997.
• Si
  siliciu

  preparat în 1824 de către Jöns Jacob Berzelius. Din latină „silicis” — cremene, crezîndu-se inițial că e un metal.
• Sm
  samariu

  descoperit de către Paul Emile Lecoq de Boisbaudran în 1879. Numit în baza mineralului samarskit din care a fost izolat. La rîndul său, samarskitul a fost numit în cinstea lui Vasili Samarski-Bîhoveț, inginer minier rus
• Sn
  staniu

  cunoscut din preistorie. Numit și cositor. Latinescul „stannum” desemnează un aliaj de argint și plumb.
• Ta
  tantal

  descoperit de către Anders Ekeberg în Suedia în 1802. Numit anterior „tantaliu”, denumirea vine de la Tantal (Tantalus), un personaj din mitologia greacă.

  
  

  
  

  Tantal a fost osândit la foame și sete veșnică, fiind nevoit să stea în apă pînă la genunchi, lângă un pom cu fructe de-asupra capului. Dacă se apleca să bea apă, apa dispărea, iar dacă se ridica să ia un fruct din pom, crengile urcau în sus, astfel că nu le putea ajunge.

  
  

  Ekeberg a numit astfel elementul descoperit, pentru că atunci cînd este introdus în acid este incapabil să aboarbă sau să fie saturat.
• Tb
  terbiu

  descoperit de către chimistul suedez Carl Gustaf Mosander în 1843. Numit în cinstea localității Ytterby din Suedia.
• Tc
  technețiu

  descoperit de către Carlo Perrier și Emilio Segrè în 1936. Numele provizoriu a fost ekamanganese (simbol chimic Em). Technețiul a fost primul element chimic produs artificial, motiv pentru care în 1947 i-a fost dat numele dat (din greacă τεχνητός — artificial).
• Te
  telur
• Th
  toriu

  descoperit de către Jöns Jakob Berzelius în 1828 și numit în cinstea zeului Thor (mitologia nordică)
• Ti
  titan

  descoperit în Cornwall (Marea Britanie) de către William Gregor în 1791și numit în cinstea titanilor din mitologia greacă.
• Tl
  taliu

  descoperit de către chimiștii William Crookes și Claude-Auguste Lamy (independent unul față de celălalt) în 1861. Din greacă „thallos” — „ramură verde”, deoarece liniile spectrale ale elementului sunt de un verde deschis
• Tm
  tuliu

  descoperit de către chimistul suedez Per Teodor Cleve în 1879. Numit în cinstea regiunii Thule (Scandinavia).
• Cn
  coperniciu

  creat pentru prima dată la Gesellschaft für Schwerionenforschung (GSI) în Darmstadt (Germania) în 1996. Numit în cinstea astronomului Nicolaus Copernicus.
• Uuuh
  ununhexium

  nume temporar al elementului cu numărul atomic 116, descoperit în 2000. Se descifrează astfel: un (unu) + un (unu) + hexium (șase), adică elementul 116. Istoric cunoscut ca „eka-polonium”. Printre oamenii de știință este folosită denumirea de „elementul 116” (sau E116). Rușii au propus denumirea de moscovium, în cinstea regiunii Moscova (Rusia). Denumirea de livermorium (simbol chimic Lv) e în proces de acceptare la Uniunea internațională de chimie pură și aplicată UICPA.
• Uuo
  ununoctiu

  nume temporar (din 1979) al elementului cu numărul atomic 118. Se descifrează astfel: un (unu) + un (unu) + octium (opt). Cunoscut și sub numele de eka-radon.Cercetătorii de la Berkeley (California, SUA) intenționau să-l numească ghiorsium (simbol chimic Gh), în cinstea lui Albert Ghiorso, pînă cînd în 2002 s-a aflat că rezultatele depistării nu au fost corecte. Cercetătorii ruși de la Institutul din Dubna planificau să-l numească flerovium sau moscovium.
• Uup
  ununpentiu

  nume temporar al elementului chimic cu numărul atomic 115. Se descifrează astfel: un (unu, din latină) + un (unu, din latină) + pentium (cinci, din greacă). Pentru „5” s-a ales cuvîntul grec „pentium”, nu cel latin „quin”, căci așa ar fi primit simbolul chimic Uuq, care deja este „ocupat” de elementul chimic ununquadium”, element chimic cu numărul atomic 114. Uup este cunoscut și sub denumirea de eka-bismuth.
• Uuq
  ununquadium

  nume temporar dat elementului chimic cu numărul atomic 114. Se descifrează astfel: un (unu, din latină) + un (unu, din latină) + quadium (patru, din latină). Din 2011 se așteaptă ca elementul să primească denumirea oficială de „fleroviu”, în cinstea fizcianului sovietic Gheorghii Fleorov, cel care a deschis Institutul unificat de cercetări nucleare (IUCN) din Dubna (Rusia), acolo unde a fost descoperit elementul.
• Uut
  ununtriu

  nume temporar al elementului chimic cu numărul atomic 113. Se descifrează astfel: un (unu, din latină) + un (unu, din latină) + trium (trei, din greacă). Descoperit în 2003 și sintetizat direct în 2004. Uut este cunoscut și sub denumirea de eka-thallium sau „elementul 113”.
• V
  vanadiu

  descoperit de către Andrés Manuel del Río în 1801. Numit inițial erythronium (în greacă înseamnă „roșu”) din cauza sărurilor ce-și schimbă culoarea în roșu la încălzire. Redescoperit de către Nils Gabriel Sefström în 1831, care l-a numit vanadium în cinstea zeiței frumuseții și fertilității Vanadís (mitologia germană).
• W
  wolfram

  identificat ca element nou în 1781 de către Carl Wilhelm Scheele, izolat ca metal de către José și Fausto Elhuyar în 1783.

  
  

  
  

  Denumirea de „wolfram” vine din germană „wolf rahm” — „cremă, spumă de lup”, denumire dată de către Johan Gottschalk Wallerius în 1747. Denumirea derivă din latină, „Lupi spuma”, nume dat elementului de către Georg Agricola în 1546 datorită proprietății wolframului de a consuma mult cositor în timpul extracției (aluzie la cît de hapsîn poate mînca un lup). Numit și „tungsten” (din suedeză „tung sten” — piatră grea).
• Xe
  xenon

  descoperit în Anglia de către chimistul scoțian William Ramsay și chimistul englez Morris Travers în 1898, foarte curînd după descoperirea kriptonului și neonului de către aceștia. Din greacă „xenon” e forma neutră singulară a cuvîntului „xenos” ce înseamnă „străin”, „oaspete”.
• Y
  ytriu

  identificat de către Carl Axel Arrhenius în 1787 în localitatea Ytterby (Suedia) și numit „ytterbit”, după denumirea localității. Oxidul ytriului descoperit de către Johan Gadolin în 1789, numit de către Anders Gustaf Ekeberg „yttriu”. Izolat ca element de către Friedrich Wöhler în 1828. Pînă în la începutul anilor '20 ai secolului XX, simbolul chimic folosit era Yt, ca mai tîrziu să fie folosit doar Y.
• Yb
  yterbiu

  descoperit de către chimistul elvețian Jean Charles Galissard de Marignac în 1878. Numit în cinstea localității Ytterby (Suedia).
• Zn
  zinc

  cunoscut din antichitate, redescoperit în perioada modernă în formă metalică pură de către Sigismund Marggraf în 1746. Se presupune că denumirea a fost dată de alchimistul Paracelsus, în germană „Zinke” — „ca dintele sau punctat” (suprafața zincului metalic parcă are acușoare) sau, posibil, tot din germană „Zinn” - „cositor” (adică, seamănă cu cositorul).
• Zr
  zirconiu

  descoperit de către Martin Heinrich Klaproth în 1789, numindu-l Zirkonerde (zirconiu). Obținut în formă impură de către Jöns Jacob Berzelius în 1824.